Masuta rosie. De duminica

A mai trecut ceva timp…de cand nu am mai iesit la o plimbare, de cand nu am mai citit o carte, de cand nu am mai imbratisat pe cineva. A trecut ceva timp de cand imi tot repet ca nu trebuie sa treaca prea mult timp pana sa fac ceva cu viata mea. Altceva decat ritmul asta anost in care am intrat. Nu prea am parte de actiune, asta e!
Da, stiu, o sa caut sa download-ez niste trillere, poate mai anim si eu atmosfera in casa si in viata! Si poate o mai si incalzesc, caci caloriferul meu cam greu se infierbanta.. Cat despre mine…nicio sansa!
Mai nou dezvolt dependenta de calorifer…asta nu stiati, nu? E chiar culmea culmilor, da’ na, ce sa fac? Trecem vremuri grele, mon cher… Restul parca mai sunt cum mai sunt, dar asta e dementa curata. Aaaa…si era sa uit dependenta de masina de spalat! Nu pot sa zic decat ca imi lipseste teribil! Asta ca sa updatez lista cu dependentele mele.
Si cred ca mai e ceva…dar nu stiu daca poate fi mentionat aici…

Mi-am dezvoltat insa un simt special pentru a descrie dependenta de cafeaua de dimineata, care n-are de fiecare data acelasi gust, caci mai schimbam indulcitorul, mai schimbam aroma, apa, ceasca, compania…

Cafeaua mea de saptamana trecuta a avut savoarea de odinioara. Si asta pentru ca cineva i-a schimbat gustul. In lumea asta in care nimic nu pare sa conteze, sunt si oameni care dau gustul cafelei.
Si asta e de bine, ca sa nu mai bei mecanic ca si cum ai inghiti un ceai de coada soricelului, ca acolo habar n-ai ce gust are, ca doar nu stai sa savurezi! Asta ar mai lipsi.

In cafeauna de saptamana trecuta m-am regasit pe mine, cea de acum doi ani, intr-un om tare cald si bun, un om care stie sa asculte si sa povesteasca deopotriva. Un om care zambeste frumos si care iubeste cu sufletul. Un om care daruieste neconditionat si caruia ti-ai dori sa-I poti intoarce la fel de frumos si de sincer, afectiunea. Macar afectiunea. Am simtit ce inseamna “sa contezi” pentru cateva minute si e tare placut.

M-am hotarat sa-mi inving o temere si sa urc pe un cal. La propriu! Fara nicio aluzie, da?
Am constatat ca o parte din temerile pe care le am, sunt temeri neexplicate, neintelese, ne…ne….ne…si asta pentru ca e mai simplu asa, sa spun ca nu vreau sa fac un lucru, fara sa caut si o explicatie plauzibila pentru care nu mi-ar placea/vrea sa o fac. Macar pentru mine, ca pentru omenire oricum nu conteaza.

M-am hotarat sa deschid un club al oamenilor nascuti pe 13! Caci e ceva ce trebuie inteles in personalitatile lor, in felul in care se misca, gandesc, actioneaza, iubesc.
N-ar strica sa pot infiinta un club al celor nascuti pe 13, si la 7 luni! Ar fi o treaba…

M-am hotarat sa accept ceea ce mi se ofera, atunci cand vine din suflet! M-am hotarat sa nu mai plang ca o idioata de fiecare data si sa ma gandesc cum ca eu nu merit sau ca trebuie sa fie ceva la mijloc! Poate nu e nimic, decat afectiune, simpatie, incredere…

M-am hotarat sa imbratisez de fiecare data cand o simt.

M-am hotarat sa-I spun persoanei care mi-a schimbat aroma cafelei ca suportul, afectiunea, increderea, caldura si deschiderea mea sunt neconditionate. Ca atat pot oferi acum! Daca as putea mai mult, as face-o. Insa acest “putin” pe care il ofer este sincer. Si real!!

Am pus caloriferul in priza.

Savurez o bomboana de ciocolata cu menta. Am privit lumanarea parfumata. Si masuta rosie, pe care o sa-mi pregatesc un mic dejun duminica, pe care o sa il servesc in pat. Singura.
Multumesc pentru tot!

Nici eu nu stiu care e cuvantul meu; cred ca o sa-l mai caut. Insa “prajitura familiei” e delicioasa.
Iar acasa la tine a fost efectiv “acasa”….

Anunțuri