Despre cum sa fii fericit si sa nu stii

Poate va intrebati de ce tocmai eu m-am hotarat sa scriu despre fericire…Cand se pare ca tot ce reusesc eu sa traiesc e reversul acesteia!

Ma intreb daca voi stiti sa raspundeti la intrebarea “daca ati fost vreodata fericiti?” si daca da, atunci cum se manifesta fericirea? Eu personal cred ca am confundat de atatea ori fericirea cu multumire, cu euforie, cu o stare de bine sufletesc, cu bucurie sau cu o emotie puternica. Insa toate s-au dovedit false…

Fericirea da multora prea mult dar nimanui destul! Si totusi cati oameni ati auzit sa spuna ca sunt mutumiti cu ceea ce au? Cati oameni ati vazut sa spuna ca sunt intr-adevar fericiti? Ca nu au trait in zadar..dar ..cati oameni ati auzit spunand ca au facut pe cineva fericit? Ca stiu sa ofere dragoste, mangaiere, alinare, ca stiu sa intanda o mana unui om, ca stiu sa asculte, ca pot face toate aceste lucruri din suflet?

Se spune ca fericirea ti-o poti construi si singur. Dar e mai bine s-o iei de-a gata de la altul!! Si cati oameni nu fac asta? Dar cati recunosc?

E adevarat ca viata e atat de scurta incat nu ai avea timp sa le faci pe toate, daramite sa le faci bine, asa ca iti este mult mai usor sa iei din alta parte ce-ti lipseste, insa n-ar trebui, poate, macar putin sa luptam pentru noi, sa traim mai mult pentru noi, si mai putin pentru altii, sa fim mai luptatori si mai putin egoisti, mai intelepti si mai putin delasatori?
Si totusi sunt oameni care traiesc fericiti fara sa stie..insa pe acestia n-o sa-i judec nicodata pentru ca se pedesesc singuri, pentru ca isi reprima toate pornirile care “ii fac oameni”, pentru ca ei sunt cei care aleg sa caute, ei sunt cei care refuza sa primeasca, sa se bucure, sa fie multumiti…

Am facut studiu de caz pe un om care am zis eu ca nu se bucura de nimic si ca, in afara de bani, nu exista ceva care sa-l multumeasca si sa-l fericeasca. Numai ca, lucrurile se mai schimba uneori…ca la ruleta. Se schimba prioritatile (poate si odata cu varsta), de aia te hotarasti sa te apuci sa bati covoare si sa speli perdele inainte de sarbatoare, de aia incepi sa faci socoteli care sa-i avantajeze si pe cei din jur…

M-am fericit/multumit zilele astea cand am inteles ca unii oameni mai schimba cate ceva fundamental in lirismul lor interior. Si uite asa, creste speranta de viata in lume!

Nu sunt rautacioasa, doar realista…ar trebui sa ma inspir si eu mai des de ceea ce se intampla in jurul meu si poate va creste si speranta de a face un rating bun la optimism..cel putin in viata asta!

Oare randunelele s-au intors si anul asta la cuibul lor de deasupra usii casei mele? Asta chiar ar fi o sursa minuscula de fericire…

Anunțuri

Despre incredere. Sau lipsa ei

In Saptamana Mare cred ca am facut loc celor mai incarcare ganduri si celor mai ample sentimente: de la cele de recunostinta, la cele de tristete, melancolie, la emotii, cele de nadejde si de deznadejde.

Pentru ca sunt departe de acasa, cel putin sufleteste, ma napadesc toate gandurile, toate amintirile, toate trairile.

M-am indepartat de multe. De oameni. De ganduri pozitive. De ce se intampla in jurul meu. Pentru ca nu mai am incredere. E atat de usor sa pierzi increderea in cineva, de o mie de ori mai usor decat sa o construiesti. De atatea ori pierdem, cu sau fara buna stiinta, si de fiecare data ne spunem ca urmatoarea data va fi altfel, vom fi mai rezervati si mai cumpatati in a impartasi sentimente. De cate ori, insa, ne si tinem de cuvant?

Am ajuns, din nou, sau poate mai abitir, de data asta, intr-un moment in care ma simt straina de lumea asta. Incep sa cred ca toate discutiile sunt guvernate numai de lamentatii pe topicurile despre vreme, emisiuni de sambata seara, parfumuri si reviste de moda, decat de discutii cu si despre noi; despre ceea ce se intampla cu adevarat inauntrul nostru, despre framantarile noastre, despre metehne, dureri, instrainari. O sa fie din ce in ce mai cumplit sa ma deschid cuiva, in vreun fel sau altul, si asta nu pentru nu as avea ce spune, caci sunt atatea povesti pe care oricand le pot transforma in subiecte de roman, ci pentru ca sunt din ce in ce mai sceptica.

Totul devine un dosar secretizat.

Si asta pentru ca am pierdut increderea…

Mi-a mai ramas increderea in mine si cea in Dumnezeu. Pentru prima, inca am dubii uneori, nu si pentru cea in Dumnezeu. Si pentru ca e o saptamana aparte, merita incercata regasirea noastra interioara prin El. Si poate daca voi spune tot ce ma framanta, tot ce ma chinuie, ma mistuie, poate asa, imi voi gasi o secunda de liniste…macar saptamana asta…