Acasa zambeste Floarea-Soarelui

Sunt acasa. Si cand sunt acasa, parca sunt cu totul alt om. Respir altfel. Cel mai minunat sentiment pe care il am este ca stiu fiecare loc, fiecare strada, fiecare scurtatura. N-am nicio secunda sentimentul ca m-as putea rataci sau ca am luat-o pe drumul gresit.

Mi-am revazut si casa. Miroase inca a mine. Indiferent cine va sta acolo, indiferent ce va aduce nou sau ce va schimba, in casa aceea ma simt pe mine. Si de fiecare data cand intru, imi revin in minte o sumedenie de amintiri. Toate frumoase.

Acum cand scriu am in fata o ulcica din care zambesc spre mine dintr-un buchet, floarea-soarelui. De doi ani incoace au devenit preferatele mele. Si prin ele retraiesc alte si alte amintiri.

Am traversat jumatate de tara, ca sa ajung acasa. Sunt drumuri pe care inca imi fac ucenicia, sunt drumuri pe care le cunosc ca-n palma. Toate insa imi cunosc gandurile, fericirea sau dezamagirea. Am remarcat ca cel mai mult imi plac drumurile de munte. Am numarat berzele din cuiburile de pe marginea soselei, am coborat sa simt aerul curat si proaspat, sa simt mirosul ploii de munte, imi place racoarea, dar mai ales aburii care ies din munte. Verdele e mai intens, mai viu. Iar eu ma simt mai increzatoare.

Am oprit sa cumpar kurtos la poalele Oituzului, de la o doamna de la care am cumparat timp de jumatate de an sau chiar mai mult, aproape saptamana de saptamana. N-am mai trecut pe acolo de mai mult de un an si cu toate astea cand am oprit, am vazut-o zambind. Mi-a spus ca nu m-a mai vazut de mult, m-a intrebat de unde vin si daca sunt bine. Asta a fost cel mai placut sentiment. Ca desi timpul trece, oameni simpli, pentru care am fost doar un cumparator, din poate sute-mii care au trecut pe acolo, isi amintesc de mine.
Ziua aceea n-a trecut in pierdere.

Sunt atatea lucruri marunte care ma binedispun si ma fac sa zambesc si care inseamna mai mult decat o mie de cuvinte.

Sunt linistita si impacata cu mine, cand ma stiu acasa.
Si ii zambesc si eu florii-soarelui cu aceeasi caldura si dragalasenie cu care ea ma priveste.

In felul nostru, purtam intotdeauna soarele in noi.