De sfarsit de 2011

De sfarsit de an, am cateva ganduri…e adevarat ca nu ma caracterizeaza sa gandesc putin, insa poate ca uneori e mai bine sa gandim putin, pe termen scurt si cat mai concis.

Mi-am dat seama ieri, uitandu-ma la masinile de pe celalalt sens de mers ca cel putin in ultimii ani, am fost intotdeauna in contra-timp, pe cealalta banda, cea care era mai putin circulata. Ca probabil n-am ales drumul care trebuia, sau sensul de mers care trebuia, sau timpul…Sau poate ca toate coroborate au facut ca rezultatul final sa fie cel de astazi.

Astazi, pe 31 decembrie, mai las cateva nostalgii, mai pun deoparte cateva tristeti, sa fac loc pentru bine.

Trebuie! De-acum se cere! Am o cerinta stricta de la buna prietena: sa scriu si despre lucruri pozitive, despre cat de mult stiu eu sa iubesc si cat de frumoasa sunt atunci, despre lucrurile alea memorabile pe care stiu sa le fac, despre cat de vesela sunt si despre cum stiu eu sa fac oamenii fericiti, zambitori!

E suficient target pe 2012; restul oricum o sa vina!

La multi ani, tuturor!

„In spiritul” sau „in spirtul” Sarbatorilor?

Pentru ca renii lui Mos Craciun au fost exterminati – probabil pe post de caini vagabonzi, sau cine stie, la o vanatoare de vulpi, nutrii sau iepurasi – nici serviciile de curierat n-au functionat la randament maxim. Pesemne in semn de doliu international pentru transportatorii mosului. Astfel ca tot ce trebuia livrat marti se va livra vineri, si nu la adresa de livrare, ci la sediul vulpii din padure; caci s-au pierdut si coordonatele odata cu transportatorii. Si daca n-ai pile la secretariatul Mosului, risti sa ajungi sa suni la call center, unde se fac programarile pentru livrarile cozonacilor de Paste. De pastele cailor…mai curand.

Iar daca ti-ai dorit sa mai faci si o surpriza, risti sa faci o „surpriza, supriza” si in cel mai bun caz sa ti se livreze cadoul acasa la vecina Floarea, sora lui Ianascu, varu lu’ Constantin…Eh…daca n-ai pile la DJ..

Astfel ca eu sustin bunul mers al lucrurilor in aceasta tara si zic asa: atunci cand va mai vine sa faceti cadouri despre care nu vreti sa se stie, sa le duceti personal, si uite asa, pe langa faptul ca n-o sa se stie cine le-a trimis, o sa aveti si garantia ca a ajuns unde trebuie. Si mai ales cand trebuie. Si nu mai scrieti scrisori Mosului, ca la ce ninsori se anunta, n-o sa ajunga in veci si-n pururi la el. Si nici nu va mai obositi sa faceti lista de aia cu dorinte, ca in afara de voi, oricum n-o va citi nimeni. Decat daca o postati pe facebook, da’ la ce avalansa de poze cu copii, reni, soareci, pisici si carnati se posteaza in ultima vreme, slabe sanse ca cineva sa-i acorde ceva atentie…

Mai bine puneti-va pe treaba, duceti-va singuri la alimentara (ca in marile centre comerciale nu mai e loc nici pentru a parca o bicicleta), cumparati-va ceva mic, ca doar nu v-ati propus sa va ingrasati de Craciun, nu?? si sa va duceti frumusel acasa, impodobiti ce gasiti frumos si verde in casa (chiar daca riscati sa impodobiti coada maturii sau ficusul de pe casa scarii), dati drumul la TV sau la alte dispozitive care emit sunete care se identifica a fi colinde, si stati cuminti. Treaba oricum e de facut, asa ca mai bine va linistiti.

Si pana in ziua de ajun, puneti-va ordine in ganduri, in zecile de ore pe care le veti petrece „in trafic, in trafic” si dupa asta aspirati repede, sa se curete toate gandurile negre. Caci n-avem nevoie de ele si de Craciun.

Iar daca aveti putin noroc, cine stie, poate chiar o sa va viziteze vreun Mos, sau daca nu vreun reprezentant al firmei de curierat aducandu-va inapoi scrisoarea pe care ati trimis-o acestuia, pe considerentul ca adresa de livrare nu mai exista. Mai simplu e sa rezumati scrisoarea intr-un sms pe care sa-l pastrati in „Ciorne”, caci oricum la „Destinatar” n-ai sti ce sa alegi sa nu ajunga gresit. Sau cu 24 de ore intarziere..

Una peste alta, haideti sa intram in spiritul sarbatorilor! Si repede, zic!

Craciunul in echipa


Numar zilele pana la Craciun. Pana la Mos Craciun!

Am facut bradut la birou, l-am decorat cu toate animalutele gasite in dotare si acum asteptam. Nu cred ca zapada, sau cel putin nu inca. Ne-am pregatit poezioarele si cantecelele si asteptam. MTV Music Awards, ca nu ne pricepem noi tocmai la cantat. Desi un slagar nou este de ieri in top: in top 30 Airplay!

Stele verzi
este imnul oficial al lunii Decembrie!

Despre care stim sigur ca are toate sansele sa ajunga number 1! Iar daca nu…o lasam in continuare pe Tina Turner sa fie Simply the best.

Iar noi cred ca putem sa ne apucam de gatit intre timp; nu de alta, dar la urmatoarea emisiune „In bucatarie la Mam’ Mare” sa stim sa coacem ceva de mare exceptie! Sau daca nu, macar sa nu ratam premiul „Cel mai rafinat meniu”!

Si mai putem face ceva: sa fim o echipa! Caci pana la urma in asta consta reusita! Conform ultimelor coordonate…suntem the best! All together!

Faruri de ceata. Cu halogen


Mi-am luat o pauza de zece minute. In singurul moment cand m-am hotarat sa fac lucrul asta si sa privesc pe geam e o ceata taioasa si tot ce reusesc sa zaresc este un copac desfrunzit si niste case cu acoperis colorat.

Aceeasi atmosfera o port si in suflet. Ceata. Sa nu poti vedea, sa nu poti distinge prea in amanunt, sa nu poti patrunde acolo unde nu vreau sa ajungi. E vreme de iarna si vreme de reflectat: la cum ingheata tot in jur, la cat de putin mai lumineaza soarele, la cat de aspru e gerul, la cat de repede si cat de mult va ninge. Daca farurile de ceata vor reusi sa gaseasca drumul intr-un neiertator décor de decembrie.

Claxoane, injuraturi, faruri cu xenon, oameni grabiti. Afara. Inauntru doar ceata. Marcajul drumului s-a cam pierdut, nu mai stiu daca sunt pe linie continua, nu mai vad niciun indicator de drum cu prioritate sau de drum cu denivelari. Nici macar nu stiu daca e obsesie de control, sau dorinta de siguranta. Dorinta de a ma intersecta cu oarecare europeana dispare in ceata.
Lumina farurilor e din ce in ce mai slaba; inauntru.

Afara ma salveaza memoria; faptul ca am inceput sa cunosc fiecare scurtatura, fiecare trecere de pietoni. Lucrurile se intampla mecanic.
Inauntru nu se mai intampla nimic. Nu stiu daca ceata e alimentata de sindromul sarbatorilor de iarna sau pur si simplu de sindromul de care sufar de ceva ani. Nu s-au inventat medicamente.

Pacat ca farurile mele sunt cu halogen.

Si ca doar pozitiile mai functioneaza cum trebuie.

It’s the Most Wonderful time of the Year


Se apropie sarbatorile…cel putin asa cred, datorita tuturor reclamelor din ultima vreme, prin care se promoveaza „magia Craciunului” si reducerile colosale la aspiratoare, masini de cusut, bomboane de pom, asigurari de viata, cutite de bucatarie si slanina.
Preferata mea din fiecare an este o reclama la cafea, care ma face sa sper iar si iar ca am toate sansele sa ma trezesc intr-o zi cu Mos Craciun in balcon, incarcat cu atatea cadouri, ca n-am sa stiu cum sa ma mai bucur de ele. De asta nu cred ca imi cumpar nici anul asta brad si o sa impodobesc o floare, ca sa nu micsorez spatiul pe care-l detin si sa n-aba renii loc unde medita. Sau adapa, ca rimeaza.
Preventiv ieri am fost la cumparaturi si mi-am suplimentat stocul la cafea, doar-doar voi avea musafiri si vom avea sansa sa socializam putin, mai povestim, impartasim tristeti si melancolii, facem schimb de griji.

Nu stiu de ce simt ca mediatizand atat evenimentul in sine, i se pierde din magie; nu mai simti placerea de a impodobi un brad in ajun de Craciun, cand totul in jurul nostru e incarcat de globuri de prin 24 noiembrie, nu mai am sentimentul acela placut de a oferi un cadou, pentru ca stiu ca toata lumea face acelasi lucru si pana la urma urmei nu reusim decat sa facem schimb de daruri: pulovere, carti, parfumuri, ciocolata si pantaloni de trening. Nu sunt nici genul care sa stea langa brad si sa se uite sfarsita la beculete ascultand nu stiu ce colind mai mult sau mai putin comercial, eventual cu un semineu in preajma si cu Fat-Frumos tinandu-ma de mana, imaginandu-ne, gandindu-ne…

O fi murit si romantismul din mine odata cu spiritul magic al Craciunului. Desi nu stiu daca am suferit vreodata de boala asta; cred ca nici prea pragmatica nu e bine, ca omor pana si ultima farama de sentiment din spiridusi.

Craciunul pentru mine inseamna altceva: inseamna bucurie venita din suflet, din aia de nu se spune in cuvinte. Inseamna caldura sufleteasca. Rasete din alea de te tii cu mana de burta si imbratisari pe care le oferi din dragoste neconditionata.
Nu pupaturi sub vasc, nu prefacatorii ca fix flaneaua aia mi-o doream si ce ma buuucuuuur ca in sfarsit am primit-o. Vreau atentie si sentimente sincere. Vreau atmosfera de la bunica de-acasa de acum cativa ani, cand abia asteptam sa mananc tochitura cu gogosari murati si sarmale in frunza de varza si placinta cu branza! Vreau sa simt fericire si bucurie pe chipul cuiva, asa cum simteam pe chipul ei! Vreau sa ma duc cu uratul si sa numar cu sufletul la gura cate nuci am strans! Vreau sa ma lipesc de soba de teracota si sa aud cum trosnesc lemnele in vatra. Vreau sa miroasa a zahar ars si a slanina afumata si sa ma bucur cand aud clanta portii; ca e semn ca vin copiii cu uratul!

Vreau sa curat gheata de pe ferestre cu unghia si sa adorm cu pisica langa mine in pat, fiecare mai somnoroasa si mai visatoare. Vreau sa simt iubirea aia pe care n-o mai regasesc in nimic. Vreau sa ma bucur de bradutul impodobit doar cu cinci globuri si o instalatie, pe care sa-l privesc prin geamul usii care da in cealalta camera, vreau sa ne uitam la singurul post de televiziune pe care il avem, la Marioara Murarescu si sa auzim colinde din zonele alea unde muntele e in spatele portii si zapada ti s-a asternut pe prag!

Asta e Craciunul pe care eu il port in suflet. Si Mos Craciun de atunci era cel pe care inca il mai astept: pentru ca avea cizme de cauciuc si pentru ca mirosea a fum de soba, nu a parfum scump si e imbracat in costum de firma. Si pentru ca stia sa ma faca sa rad cu tot sufletul si sa ma intristez daca uitam vreun vers dintr-o poezie…

Daca as putea da timpul inapoi…

Cert e ca abia astept sa revad „Singur acasa”…

In ajun de Sf. Nicolae, cu gandul la mosu’


M-am obisnuit ca in fiecare an in ajun de Sf. Nicolae sa-mi lustruiesc ghetutele si sa le pun langa usa. Si sa astept. Nu stiu ce astept. Ma gandesc de cativa ani incoace ca poate nu le-am pus pe partea care trebuie a usii. Caci mosu’ nu vine…insa eu insist si il astept; o bomboana si tot ar insemna ceva.

Ultimele zile au fost minunate si asta pentru ca bucuriile stau in lucruri marunte si nu in lucrurile grandioase pe care uneori ni le dorim. Nu cred ca este sentiment mai placut ca acela ca cineva te asteapta sau ca isi doreste sa fie alaturi de tine.

Incep sa cred ca dragostea in genere vindeca orice boala.

Si mai stiu ca unui om ca mine, destul de greu de multumit si de digerat, fericirea nu i se poate arata aici, la coltul blocului…Nuuuu…eu trebuie sa rup tara in bucati, sa caut mai ceva ca minerii in grote ascunse, din care te temi ca nu mai iesi viu, la capatul pamantului. M-am obisnuit de-acum sa caut potcoave de cai morti si aur in mine de sare! Asta e…povestea e scrisa deja.

Insa mi-am gasit linistea, m-am simtit bine numai cat am respirat aer de munte; ma trezeam dimineata mai devreme si deschideam geamul, sa simt miros de fum de brad ars. Miroase strasnic. Sa vezi de la geamul camerei dealuri si nu blocuri e un sentiment pe care as putea sa-l incerc mai des. Sa mergi pe strada si sa te cunosti cu toata lumea, mi se pare de basm. Cred ca pana la urma viata se rezuma la lucruri simple; intotdeauna. Pe masura ce trece timpul, realizez ca mi-ar placea sa traiesc la casa…la munte.

Ma uitam in jur si imi zambeam pe dinauntru: acolo oamenii par sa aiba alte griji, par sa fie mai putin macinati de dureri, mai usor de multumit, par sa se bucure de fiecare zi. Peste ei nu se aseaza praful, parca pentru ei timpul trece altfel. N-am auzit claxoane, tramvaie; am auzit doar o locomotiva intr-un desis de padure. M-am oprit in loc si am incercat sa cuprind cu privirea de jur imprejur o padure, am auzit cum inca mai susura un izvor. Am vazut oameni care mergeau la targ, oameni simpli, care nu pun pret de farduri, parfumuri si haine scumpe, ci pe bunatate. Am vrut sa fiu de-a lor.

Intr-un fel aparte sunt; sunt Moldoveanca lor si pentru asta a meritat sa bat atata drum. Si inca ceva..as face-o cu mare drag oricand.

All in one azi sunt bine! Si ma gandesc ca Mosu’ va ajunge si la mine in cele din urma…macar cu o cana, daca mai mult nu poate.

Stiu insa ca de cinci zile zambesc! Pana la urma cred ca asta e cadoul meu; nu incape el in ghetute, insa mi-a incaput asa de bine in suflet, incat cred ca pot sa il port o iarna si ceva…