Femeia in lumea barbatilor. Sau a barbatului. De langa tine

Din cauza unei crize nevrotice am zis ca trebuie sa imi iau o pauza. Daca ar putea fi o pauza de gandire, ar fi o treaba tare buna. Dar nu e loc. Macar o pauza de introspectie. Sau de retrospectie. Sau de orice produce grave disfunctii la nivelul emisferei cerebrale drepte. Ca stanga e oricum un punct nevralgic.

Toate crizele mi se trag de la neputinta de a intelege gandirea masculina. Si stiu ca s-au scris tot felul de enciclopedii pe tema asta, tot felul de carti de „cum sa facem”, „de ce se crizeaza femeile cand descopera ca s-au ingrasat 200 de grame si de ce se uita le meciuri barbatii”, „de ce noi cautam farduri pe internet, in timp ce ei cauta rezultatele meciurilor de fotbal din divizia C”, „de ce femeile vorbesc mult si fac putin, in timp ce barbatii vorbesc mult si fac si mai putin”, etc, etc.

Recunosc fara prea multa mandrie ca daca am gandi la fel jumatate din probleme omenirii ar fi rezolvate, insa, pe de alta parte, unde ar mai fi farmecul unei relatii? Al unei mici dispute de duminica, cand el vrea sa se uite la Raliul Frantei, iar tu la nu stiu ce siroposenie? Si de aici se nasc tot felul de discutii inutile, de se ajunge la cine a spalat vasele acu o saptamana, cine a facut piata ieri, de ce nu sunt rosiile in frigider in cutia lor si cate si mai cate.

Zic cunoscatorii ca atata vreme cat exista iubire, respect si intelegere este suficient. Oare chiar asa sa fie? Oare nu toti mai gasim si alte neajunsuri la cel langa care ne trezim si incepem sa facem din asta o intreaga tragedie? Fiecare dintre noi este deranjat de tot felul de lucruri mai mult sau mai putin deranjante pentru omenire. Efortul cel mare este cel de a incerca sa pricepem de ce anume ni se intampla asta. Ce ne place. Ce nu ne place. Cu ce putem trai. Ce ne supara de moarte. Pentru ce am fi in stare sa plangem. Pentru ce ne-am dori sa nu mai plangem niciodata. Ce putem inghiti. Si ce suntem nevoiti sa scuipam.

Stim ca nu e bine sa criticam un barbat cand sofeaza; ca barbatii admira, in general, femeile; ca nu le place cand vorbim cu sau despre fostul; ca un barbat asculta rar, dar cand o face, e de-a dreptul numai ochi si urechi pentru tine; ca un barbat ar face orice sa poate intelege o femeie, desi multi mor fara sa reuseasca macar sa descifreze o fraza; ca barbatii tin minte numai lucrurile care ii intereseaza cu adevarat si ca rareori vor tine minte cu ce erai imbracata la cina aia de ai vrut tu sa-si aminteasca toata viata; ca barbatii, prin definitie, ar putea flirta cu cateva femei in fiecare zi, dar din moment ce ajung acasa pot fi numai pentru tine si cate si mai cate.

Eu nu inteleg nici jumate din ce e scris mai sus, daramite celelalte x la puterea n lucruri de trecut in „Enciclopedia barbatilor”. La dracu, nu inteleg, dar fac eforturi! Si daca mai dau o geanta de toti peretii, inseamna ca de la lipsa de perceptie mi se trage!

Nevrotismul se trateaza. Nevralgiile se trateaza. Pana si lipsa de intelepciune se trateaza. Restul…mai trebuie cercetate.

Dragostea n-are nevoie de tratament.

Anunțuri

De Mai. De Mai bine. De mult Mai bine


N-am mai scris de mult. Nu am nicio scuza pentru care nu am mai facut-o. Nu cred ca nu mai am nimic de spus. Cred doar ca am ales sa tin pentru mine ceea ce odinioara as fi scrijelat pe hartie.

M-a intrebat cineva daca nu mai scriu pentru ca sunt fericita; caci toate scrierile mele de dinainte aveau o nota oarecum suicidala combinata cu tot felul de nelinisti metafizice si un rest de umor, uneori sec. Buna intrebare…inca meditez.

Stiu ca am inceput sa mai modific cate ceva in ganduri; nu stiu daca pe sticla iese bine, dar stiu ca pe dinauntru e o lupta. Mai stiu ca ma straduiesc sa invat si sa inteleg lumea altfel decat am facut-o pana acum; si aici e un proces ongoing.
Mai stiu ca diminetile s-au schimbat si ca nici noptile nu mai sunt la fel de goale si de reci ca inainte. Si ca sunete pe care inainte le auzeam, acum am inceput sa le ignor. Unele. Pe altele le aud mai abitir.

Ma educ; incerc sa ma educ.

Pe cat e de greu, pe atat e de bine. Pana la urma e si asta o lupta pe care trebuie sa o port. Si macar o data sa plec si eu la drum cu inima deschisa! Convingeri nu am. Insa am puterea sa lupt. Incerc sa am intelepciunea sa nu gandesc ca voi pierde. Si teama ca drumul se va bifurca undeva.

Macar o data.

Acum!