De Halloween. Cu sau fara masca?

De Halloween se taie dovlecii, se curata, se scobesc si dupa ce iau forme dintre cele mai ciudate, le aprinzi o lumare inauntru, care trebuie sa inlature spiritele rele.

Imi pare rau ca n-am avut la indemana o cultura de dovleci, caci pe toti i-as fi scobit; la cate spirite malefice ne inconjoara, nu terminam scobitul si cioplitul nici pana la Craciun. Dar, speranta moare ultima.

Legenda dovleacului e una frumoasa si isi are originea in folclorul irlandez. Jack, care a incercat sa pacaleasca diavolul, si-a primit ca „rasplata” neputinta de a ajunge in rai sau in iad, datorita siretlicului pe care l-a facut. Insa simbolul taciunelui cu care umbla in palme, pentru a-si lumina calea dintre cele doua lumi, e subiect de poveste.

Matura de vrajitoare, as zice ca n-are legatura cu vreo sarbatoare aparte, caci din astea vedem din ce in ce mai multe; s-ar putea deschide un salon auto cu maturi pe culori, cilindree si rotatii pe minut. Sunt mai ceva ca ultimele modele aparute la Paris si din ce im ce mai achizitionate de diverse personagii. Cunosc.

Bufnite si lilieci avem din plin. Mai ceva ca mustele. Zic sa le trimit la circ pentru un numar de dresaj, poate scoatem un ban din publicitate si marketing; nu de alta, dar din alte activitati de gen, nu se scoate nimic. Doar sufletul.

Nu e nevoie sa ne cumparam costumatii de fantome caci ne putem confectiona din ultima rochie din colectia de primavara-vara-toamna-iarna a anului; se poarta si e la moda. Deci, economisim, doamnelor.

La capitolul masti iarasi zic ca le detinem cu mare drag. Nici macar nu trebuie sa punem mai mult blush sau rimel, caci suntem maestre la asta. Ni se muleaza atat de bine pe chip, incat si un zambet poate trece si poate fi catalogat usor drept…o masca. Daca privim mai in amanunt, deja gasim fete de Baba-Cloanta, spanu’ lui Harap-Alb, Zmei si alte hidosenii pe care cirscumstantele zilnice le scot la iveala. Deci ce atata asteptam Halloweenul sa ne maimutarim, cand putem sarbatori ziua asta in fiecare zi! Fara jena si fara bani cheltuiti in zadar. Plus ca la capitolul „ne dati ori nu ne dati”, invariabil vom primi acelasi lucru, indiferent de zi, perioada, an.

Asa ca sa-i dam bice!

Azi mi-am pus o clama in par si un plasture pe deget. Am incercat sa trec drept Fata Mosului, dar… ghinion, doar postul de Fata Babei mai e disponibil.

Nu toate zilele sunt la fel, nu?

Anunțuri

In colivie. Dar fara aripi


„Marea rautate a pasiunilor nu consta in zbuciumul pe care-l pricinuiesc, ci in greselile, in faptele josnice pe care ne fac sa le comitem si care ne injosesc. Fara aceste inconveniente, ele ar avea superioritate asupra ratiunii reci care nu ne face fericiti defel.Pasiunile il fac pe om sa traiasca; intelepciunea il face doar sa existe.”

De cand tot citesc horoscoape – si as putea spune ca fac asta constant, zilnic, lunar si daca se poate si in mai multe directii – am inteles ca suntem plini de astrologi. Asta e un lucru bun, macar la capitolul asta nu stam prost. Insa azi predictiile astrale imi spuneau – si asta cred ca mi-a placut cel mai mult – ca inainte de a face compromisuri pentru a fi pe aceeasi lungime de unda cu omul de langa, sa incep prin a face compromisuri cu mine. Si inainte de a iubi, sa ma iubesc pe mine. Sa-mi dau timp.

N-am timp sa-mi dau timp; lucrurile trebuie sa se intample fara ca eu sa ma opresc in loc si sa astept ca timpul sa le rezolve. Ce-nseamna sa ma iubesc pe mine? De unde sa citesc sa aflu si cum se face asta? Si pana la urma ce-seamna sa te iubesti pe tine mai intai de toate? Sa pui pe primul plan binele tau – asa cum il vezi tu, evident. Sa fii tu prioritatea, inaintea tuturor? Sa faci exclusiv lucruri pentru tine si pentru sufletul tau? Sa faci doar ce-ti place tie si mai ales cum iti place? Sa te pui pe tine in top si dupa aceea sa privesti in jur?

Ei bine, azi, scriu cu tarie ca eu nu stiu sa fac asta. Poate ca am stiut candva; sau poate nu. Cred ca e o arta in a sti sa privesti mai intai inspre tine si apoi sa te deschizi celor din jur. Sa-ti spui ca tu contezi, inainte de toate.

Locuiesc intr-o colivie. Si am mai multe ramuri pe care pot sa zabovesc. In functie de vreme, de temperatura si de cum ma privesc oamenii. Cel mai mult imi place cea de sus; am vedere mai buna in jur, insa arareori stau acolo, caci nu pot interactiona cu lumea. Plus ca e destul de sinistru la un moment dat sa fii singur si sa privesti doar in jurul tau.

Pe celelalte ramuri imi e mai bine. Ma simt mai aproape de cei ca mine. Pot sa le vorbesc fata in fata; si sa rad cu ei si sa facem o echipa.

La sol ma simt in siguranta; insa ma simt jos. E bine si jos din cand in cand. De-acolo nu prea mai ai unde te duce.

Am o buburuza pe geam. Inainteaza in sus. Se pare ca ea stie regula iubirii de sine mai inainte de toate. Ii place doar sa urce. Din ce in ce mai sus.
Nu stiu sa traiesc in lumea buburuzelor.
Si atmosfera din colivie o simt cam apasatooare.

Nu stiu, insa, daca aripile mi-ar folosi la ceva.

Rochia neagra

Povestea rochiei negre cred ca este de acum un mit; toate revistele zic ca o femeie trebuie sa aiba o rochie neagra cu care va face, va reusi, va cuceri, va atrage, va incanta, va ademeni, va…
Nimeni nu spune ce se intampla daca porti numai rochii negre. Pentru asta nu cred ca s-a facut vreun studiu pana acum. Nu stiu daca are legatura cu starea de spirit, sau cu viziunea despre viata.

Cred ca negrul inseamna prin definitie eleganta.

Noua mea rochie neagra povesteste despre un nou inceput. Despre cum pornesti pe un alt drum cand credeai ca cel pe care il alesesesi deja era cel menit. Sunt multe intrebari care deriva din asta. Stiu. Si mai stiu ca niciun drum nu este ultimul; sau cel despre care ai crezut ca te va duce acolo unde visai indelung. Insa teoria si practica n-au fost niciodata surori.

Noua mea rochie neagra e diferita: in primul rand e cu un numar mai mica. Nu stiu cate priviri a atras, dar sigur n-a trecut neobservata. Judecand dupa durerile de cap, cel putin.

Noua mea rochie neagra e business. Sau asa imi pare. Nu stiu daca taie si spanzura, insa poate fi catalogata ca rochie „cu clasa”.

Si pentru ca e neagra, nu ma face vulnerabila. Nu ma face sa par nici calda, dar nici cuminte. N-am stiut niciodata daca negrul ma defineste sau ma aplatizeaza. Poate imi scoate ochii in evidenta. Sau doar mainile. E un mister. Nu singurul.

Drumul s-a schimbat. Rochia e putin diferita. Negrul ramane negru. Iar calea deschisa.