Un show de exceptie.

q

De la o vreme nu mai pot face fata job-ului part-time de critic de arta. Era o vreme cand imi iesea din condei cu  naturalete, acum insa am inceput sa scriu mai ceva ca Arghezi, scrasnit, de parca mi se indoaie penita la fiecare cuvant. Cred ca si faptul ca s-a extins bransa criticilor mai poate fi un oarecare impediment. Sau poate pentru ca nici arta nu mai e neaparat arta, ci un kitsch ieftin de provincie.

Am fost de curand la teatru, sau ma rog, la un spectacol despre care ma straduiesc sa adun toate cuvintele pentru a face un review. Un review prost, asa cum si spectacolul a fost. Atat de prost, ca mi-e tare greu sa-mi adun gandurile si sa le reproduc in cuvinte.

Pe Calea Victoriei, la un mare teatru de revista, am asistat la o reprezentatie artistico-culturalo-poetico-penibila. Intrarea la teatru frumoasa, cu scaune atragatoare. Ceva mai zugravit ca ultimul teatru la care ne-am prezentat. Oameni cam la fel si aranjati si mai simpli, dar nu judecam simplitatea, caci de cele mai multe ori ea face diferenta. In mod placut. Dar zic sa discutam despre originalitate.

Perdele atat de lucioase, ca am simtit nevoia instant de ochelari de soare. Decor de hartie staniol sau din aia de care se vinde la piata pentru florile acelea mai putin scumpe, cu scari si coloane de ti se strepezeau dintii cand le priveai. Cortina grena, prezentatorii imbracati in paiete si sacouri de satin bleu si lila. La barbati, asortati cu pantaloni bufanti si pantofi de lac e …duca-s-ar. Doamne si mai faine si mai zuze si mai ieftine. Atat de ieftine ca am zis ca poate nu suntem la teatrul care trebuie. Au urmat glume a la „Daca doriti sa revedeti”, dar de pe la 1999, la care, culmea, se mai gasea cate unul in stare sa se urce pe scaun de ras. Ce viata trista trebuie sa aiba. Zau ca il compatimesc, daca poate insa sa mai rada la glume de duzina si antice…de cand am avut eu prima pereche de adidas. Puma. Spectacolul a fost insotit de cate o repriza muzicala a la Angela Similea si Catalin Crisan, care a propos, sunt niste adevarati artisti in comparatie cu ce canta sau cum se canta acum. Plangi cu vorbe.

Am avut si dans.  Canarul galben ca un galbenus in pantaloni mulati cu vedere la organ, ca asa de lipiti erau. Totusi, s-a legalizat lenjeria tanga la barbati? Pe bune?? Inseamna ca eu raman clasica. Penibil de clasica. Fetele erau destul de artiste, dar nu artiste de revista, ci, cu putin efort erau genul pe care l-ar fluiera barbatii dupa a 7-a bere la vreo crasma de prin centru. Caci, la prima bere ar intoarce categoric capul dupa ele. Din prima. Doar echipamentul mulat cu sandale tip tenisi le-a descalificat.

Iar marii maestri care ne fac reclama la farmacia Catena ne-au impresionat doar in reclama. Atat. Caci in rest impresia e una groaznica. Nici mama nu stiu cat de incantata ar fi la un astfel de show.

Insa elementul de senzatie a fost domnul din dreapta mea care purta un pulover scamosat de firma si care a ras pana la epuizare. Nu stiu ce-a fumat inainte, ca tare am fi vrut si noi, doar-doar am fi intrat in starea de pseudo-spectacol.

Nu mi s-a intamplat niciodata sa parasesc sala inainte de final – in afara de momentele de necesitate la toaleta. Dar a fost atat de jenibil momentul, incat n-am mai suportat. Perdelele m-au terminat nervos, garderoba de mare angajament mi-a dat frustrari, drept pentru care sunt hotarata sa arunc cel putin jumatate din hainele din dulap, barbatii aia porn care m-au determinat sa cred ca o sa raman stearpa si frigida pentru tot restul vietii, femeile care inca ma fac sa cred ca sunt o hoasca batrana si grav avariata. Despre artisti nu mai pot sa ma exprim. Stiu sigur ca daca dau o proba am toate sansele sa ajung si eu vedeta. Daca nu de revista, cel putin de ziar local.

Sunt traumatizata. Verbal, emotional, sentimental sunt varza. Am facut o criza de sciatica dupa reprezentatia asta. Si am o retentie de apa.

Urmatorul eveniment nu va mai fi unul dintr-asta notabil; urmaresc reprezentatiile cu soareci, iepuri, cantareti la acordeon si dive de gradinita.

Anunțuri

Yanni. Pasiune si emotie

Yanni

Primavara poti suferi de astenie. Ulcerele se accentueaza si sunt sensiibile la orice mancaruri sau bauturi. Primavara vezi strazile albe de zapada abia topita si multe alte neajunsuri pe care iarna si inca un an le lasa peste tara si orasele ei.

Mai poate insemna si sentiment. Marinimie. Elan sufletesc. Emotie. Liniste sau agitatie.

Cu toate ca sunt putin astenica si am niste crize de ulcer primavaratic si putin alimentat de stres si alte nelinisti, primavara asta am trait o emotie speciala. Apreciez si ma ating enorm oamenii care la peste 35 de ani de casnicie inca se emotioneaza la un eveniment frumos, se alinta si se tin de mana, ca si cum ar retrai o adolescenta tarzie. M-a impresionat extrem de placut imaginea unui cuplu trecut de prima tinerete care a savurat de la prima pana la ultima secunda un eveniment extrem de placut si de inalta clasa.

Yanni.

Despre care nici nu auzim pana acum 3 ani. Despre care nu stiam nimic.

Nici azi nu stiu prea multe, nici pe departe nu m-as putea numi un fan, caci nu stiu nici zece melodii din cele pe care le-a compus si le interpreteaza, insa pot spune ca aduce o emotie aparte. Ca MI-A adus o emotie aparte. Ca este un artist desavarsit despre care, ca si mine, cred ca prea putini stiu, insa judecand dupa cat de neincapatoare era Sala Palatului ieri, as spune ca esenta conteaza. Am fost surprinsa, uimita si putin trista, caci azi m-am dus sa cumpar presa, sa citesc intr-un articol pe doua coloane cum un jurnalist ar scrie cu emotie despre ceea ce transmite Yanni.  Mai bine decat as putea-o eu face, eu care sunt un om oarecare si nu cineva care a studiat cum sa descrie in cuvinte emotia, perfectiunea. Pacat, dar n-am gasit niciun ziar. Care sa scrie despre reprezentatia de aseara. Pacat.

Insa se scrie despre multi alti ilustri necunoscuti. Pacat.

Emotia mea a fost mica, as zice, in comparatie cu emotia unui om pentru care acest artist este un adevarat magician, caci muzica lui este salvata in toate fisierele unui calculator, pe toate partitiile si pe toate hard-urile externe. Cateva zeci de CD-uri sunt deja arhivate. Si youtube.com este in continuare wide open.  Site-ul oficial este arhicunoscut. Facebook…Asta pentru mine inseamna pasiune. Ma inclin.

Pentru mine a insemnat spectacol, emotie, piele de gaina si putin de transpunere pe scena. Cu siguranta toti cei din sala am petrecut, in imaginatia noastra, cel putin 5 minute alaturi de Yanni si super talentatii lui muzicieni pe scena. Unele doamne cred ca au indraznit mai mult, judecand dupa grecizmele laudaroase adresate lui. Si eu as fi facut-o, dar din inaltimea salii de unde eram asezata si de unde am trait un imens atac de panica prior evenimentului, cel mai bine a ajuns la mine emotia si sentimenul de tristete-veselie pe care nu mi l-am putut stapani.

Frumoasa, excentrica pe alocuri, enigmatica si extrem de increzatoare. Asta este muzica lui Yanni.

One man’s dream

nu e de trecut cu vederea.

Si uite asa, iarasi am inceput sa ma duc cu gandul departe. My own dream! That I will keep dreaming till it will be more than a dream!