La noi credinta se plateste!!

 

prayerSa ma ierte Dumnezeu ca scriu articolul acesta, insa unele lucruri chiar au luat-o putin razna in tara noastra si credinta nu mai este credinta, respectul nu mai e respect, iar biserica nu mai este ce ar trebui sa fie. Acum cateva zeci de ani, aveam in fiecare sat cate o biserica iar credinciosi erau mai mult de o mana; astazi avem mai mult de o mana de biserici in fiecare sat si o sa ajunga in curand cate un credincios la fiecare biserica.

Nu vreau sa se inteleaga gresit ce scriu aici, caci eu sunt un om credincios, cu frica de Dumnezeu si numai cel de sus stie cat ma caiesc pentru toate mizeriile pe care le fac si cate procese de constiinta imi fac pentru fiecare rautate zisa si cat imi cer iertare pentru tot. Si ca desi nu merg la biserica cu regularitate (prin asta a se intelege “saptamanal”) simt nevoia macar o data pe luna sa merg sa ma rog in legea mea si sa-mi spun in biserica ceea ce cred eu ca ma face sa ma simt mai linistita. Mai impacata cu mine nu sunt. Inca.

Si de cate ori am ocazia sa vad sau sa revad o biserica, fara sa-mi fie neaparat aproape de suflet, o fac si chiar cu placere si marinimie. Si mi-e drag sa recunosc ca tara noastra are biserici si manastiri frumoase, cu traditie si cu multa incarcatura sufleteasca. Asa cum simt eu de fiecare data cand merg la Mitropolia din Iasi, la biserica de pe Calea Victoriei si la multe alte locasuri de la noi.

Saptamana trecuta am fost sa vad o manastire din Muntenia, caci nu vreau sa-I spun nici locatia si nici numele; o manastire despre care am citit lucruri frumoase si pe care imi doream sa o vad. Peisajul este de basm, ai zice ca e intr-o oaza de lumina, liniste, miros de brad si ca odata ce ai ajuns acolo simti ca respiri, ca te incarci de frumos intr-o lume plina de atat grotesc.

Biserica frumoasa, inconjurata de o gradina splendida care se vede ca este muncita si intretinuta; intru in biserica, unde se asterne o coada pentru a ajunge la icoane, sa te rogi. Pana aici, probabil nimic nou, caci poate se mai intampla si la alte asezaminte. M-am asezat intr-un coltisor eu cu ale mele, cumva ferit de lume, sa simt cum gandurile mele nu se suprapun cu ale nimanui si ca pot sa-mi rostesc in liniste durerea, rusinea, apasarea. Un domn m-a intrebat daca cumva stau la rand si i-am raspuns frumos ca nu. Chiar nu stiu de ce trebuie sa stau la rand la biserica, sa ma rog si sa-mi spun pacatele; nu stau in restul timpului sufficient la tot felul de cozi?

Coada la lumanari, coada pentru lasat acatiste; poate nimic nemaintalnit. Insa pe masa unde se dadeau acatiste si se plateau, era un maldar de bani din care iti primeai restul, asa ostentativ, ca si cand acolo s-a rasturnat caruta cu bani si tu esti un mare contribuabil. Iertare, Doamne, eu stiu ca se plateste, caci si eu fac la fel, dar nu se poate face mai discret? Chiar trebuie sa lasati sa se vada domnilor preoti cat zace pe masa “tacerii”, toate sumele astea care nu sunt impozabile? Nu se poate face macar asa, pentru respectul fata de crestin, ca toate lucrurile astea sa nu mai fie asa “la vedere”, caci tot ce e tendentios nu are cum sa fie si respectuos.

Toti platim taxe…. Nu sunt eu cea care sa zica nimic de asta, dar macar faceti lucrurile sa nu para mai urate decat sunt! Caci noi, crestinii, adica eu, caci nu pot sa vorbesc pentru intreaga omenire, vin la biserica sa ma rog, sa ma descatusez de tot ce ma apasa; vin sa aprind o lumanare si sa ma rog pentru sufletul bunicilor mei care au plecat la ceruri si sa ma tin de o promisiune data din copilarie: ca atunci cand cei care m-au crescut vor mergi la ceruri, voi aprinde o lumanare si voi da cate un covrig de pomana. Si daca nu pentru sufletul lor, atunci pentru impacarea mea! Si tare ma strange in spate atunci cand intru in biserica si vad ca lipseste furca de intors banii! Nu asa se face!

Oamenii ajung sa faca orice in speranta ca li se vor ierta pacatele: sa plateasca acatiste, slujbe, lumanari, icoane, carti de rugaciuni, cruciulite, dulceturi, serbeturi si orice altceva se mai poate cumpara de la manastire. Respect si ma inclin fata de asezamintele care “nu se cresc” din bani de lumanari, ci isi cultiva si lucreaza pamantul si vand tot felul de produse lucrate/produse de maici si calugari. Cu mare drag imi cumpar ceva de acolo! Cu mare drag contribui la orice eveniment unde nu mi se cersesc bani! Nu judec pentru ce merg oamenii la biserica: fiecare pentru ceea ce crede/vrea/isi doreste/spera. Aici chiar nu e loc de dat cu parerea; alegerile sunt doar ale oamenilor si nu stiu daca e de judecat daca unii merg mai rar sau mai des, cu batice sau fara, cu liniste in suflet sau cu zbucium.

Sa ma ierte Dumnezeu pentru tot ce zic, dar putina decenta nu ar strica chiar si printre fetele bisericesti.

Caci saraci sunt multi pe pamant, dar tocmai aceea nu vor cersi niciodata!

 

Anunțuri