2014 in cuvinte

timthumb

N-ar fi corect fata de mine mai intai si mai apoi fata de voi toti care mi-ati fost alaturi si in acest an, sa nu fac si un sumar pentru ce a insemnat 2014.

A fost un an bun, as zice! Si da, dupa foarte multa vreme, am curajul sa scriu asta! Pentru ca acum, cand mai sunt cateva ceasuri pana in 2015, am reusit sa pun intr-un taler tot ce a insemnat 2014 pentru mine. Si spun asa:

– a fost un an al marilor descoperiri, cu tot ce inseamna acest cuvant indraznet

– a fost un an al calatoriilor, al cunoasterii si al plimbarilor. Am descoperit Europa de pe aproape toate punctele cardinale si mi-a placut la maxim!! Desi nu sunt un fan an zborurilor, indraznesc sa-mi pun ca rezolutie pentru anii ce urmeaza SUA, Canada si insulele mirifice ale pamantului. Cu niscaiva restrictii pentru Malaezia si Indonezia, cel putin pentru moment si din considerente personale.

– a fost un an al aprofundarii si al invataturii. Caci desi nu am facut mai mult decat o scoala, se pare ca toti acesti ani care au urmat inseamna o lunga si continua invatare. Nu stiu daca sa indraznesc dupa inca vreo 3 ani sa spun ca sub o forma sau alta am facut si medicina. Cu multele ei specializari. Iar daca nu, as incerca sa spun ca macar o scoala profesionala in medicina tot am facut.

– a fost un an pentru multe tulburari sufletesti. Insa cine are parte de liniste si de liniaritate in viata lui, un an intreg? Nu e om, daca ma intrebati pe mine!! Dar va las sa ma contraziceti! Poate ca am eu un zbucium in exces sau poate ca imi doresc prea multe sau prea bune! Sau poate ca nu am gasit. Sau ca nu ma multumesc cu putin. Las loc aici…

– a fost un an in care mi-am depasit din nou limitele. Si nu stiu cum naiba reusesc, insa de la an la an, targetul meu e mai sus si mai sus. Si multumesc lui Dumnezeu, mare parte din ce mi-am dorit pana acum, am reusit. N-as indrazni sa las garda jos, caci pana la urma asta sunt eu si asa-s construita. Din lut brut, de cea mai buna calitate!

– a fost un an al prietenilor si al prieteniilor. Sa fiu concisa: a fost anul in care am inteles cine-mi sunt prieteni si cine-mi sunt cunostinte. Pe care tot ca si prieteni ii catalogasem, pana cand am inteles ca „prietenia” in acceptiunea lor, insemna relatie din interes! Si uite asa mi s-a demonstrat ca ochii care nu se vad se uita. Sau se dau la o parte. Si asta chiar a insemnat ca pentru unii oameni n-am fost decat un mare mijloc de obtinere a unor scopuri. Insa tot in acest an am vazut in oameni straini, carora nu le-am acordat prea mult credit, care au facut mai mult de 100 de prieteni! I-am pus insa, in continuare, la loc de cinste pe aceia dintre ei pentru care timpul si distanta nu constituie nici pe departe o piedica!

– a fost un an al familiei si al (re)cunoasterii valorii acesteia. Un an in care cred in sinea mea ca m-am aplecat mai mult spre ceea ce inseamna originile mele. Un an in care am ajutat, am lasat de la mine si am acumulat!

– a fost un an in care mi-am tinut urechile ciulite si ochii larg deschisi. Si am invatat chiar si de la cei mici, cum sa crosetez si cum sa vad si partea din spatele copilului. Partea aceea care ne aduce mai aproape de copilaria noastra, a MEA, care odinioara a insemnat mai mult decat o mie de cuvinte. Am vazut Hobbitul si Stapanul inelelor si m-au prins in povestile lor acesti dinozauri ai SF-ului. Despre care n-am stiut nimic pana in 2014! Ma rusinez putin…

– a fost un an al drumurilor. Al cautarilor. Al descoperirilor. Si al trairilor incendiare!!! Insa a fost anul MEU si pentru asta il trec cu rosu in calendar! La de tinut minte si de povestit peste un timp! Caci multe din cele pe care le-am trait acum, sunt de poveste! Si pentru mine si pentru multi ca mine!

Sa fie si 2015 cel putin pe jumatate la fel ca 2014 si voi reusi sa scriu la fel de frumos pe 31 Decembrie, de acum intr-un an!

Cu drept de autor pentru cel de la care am invatat acest lucru spun atat:

Chapeau 2014!!

Anunțuri

De duminica. De dinainte de Craciun

duminica-frumoasa-tuturor-1_69c8c487cfcbb3

Sunt sub influenta lunii decembrie. A lunii decembrie si a zilei de astazi. In care ne-am amintit si ni s-a amintit de revolutia de acum 25 de ani. Este ziua in care am trimis un presedinte acasa si ziua in care am adus un presedinte la palat. La palatul Cotroceni. Intre atatea evenimente, care mai de care mai tulburator, mi-am permis un moment de respiro si l-am valorificat la cinema. Am incercat si celelalte variante: cumparaturi, mall, plimbare, dar se pare ca aerul ceva mai primavaratic din tarile pe care le-am tranzitat in ultima vreme mi-a starnit doruri pentru locuri mai calde, mai inverzite, mai vioaie si mai putin incarcate de spiritul sarbatorilor, pentru ca anul asta mi s-a interzis scrisoarea catre Mosu’ pe considerente politice, financiare si emotionale! Si orice gen de postare cu aluzii la cadouri, dorinte si alte soiuri de cizme sau rochii!

Varianta castigatoare a fost: Hobbitul – Batalia celor cinci ostiri!

Nu sunt eu genul Harry Potter, insa mi-am permis sa mai cunosc si alte genuri artistice. Si recunosc ca m-a prins. Sunt insa putin ofensata pentru ca filmele astea 3D ruleaza numai pentru oamenii cu vederea buna. Adica, noi, astia care purtam ochelari, ce sa facem? Ca ochelari peste ochelari da in chiorala maxima! Ca sa nu mai zic despre filmul asta ca e destul de intunecat si de sumbru si daca-l mai vezi si prin ochelarii 3D simti ca esti in mina si ca trebuie sa dai la tarnacop. Cer astfel, in numele oamenilor care au dioptrii cu minus sa ruleze si o varianta ce ne va permite relaxare maxima si nu riduri pe nas si pe urechi. A reusit sa-mi indulceasca putin suferinta Richard Armitage, alias Thorin Oakenshield, pentru care am devenit fan de fan! Doamnelor amatoare de masculi neinfricati si cu ceva sex-appeal (aici tine de imaginatia fiecareia, caci dupa cum este costumat in film, probabil ori e maxim de cioban, ori de razboinic al luminii) ati putea fi putin fascinate de acest 007 al lumilor indepartate. Per ansamblu, daca inca mai aveti vise de copii, fantezii cu balauri, sabii, comori si pazitori ai dreptatii, mergeti la film!

Am incheiat saptamana intr-o nota calda si am fugit cat am putut de mirosul de cozonac si de carnati, care erau de vanzare in marile centre comerciale! Merge si un covrig uscat, in semn de nostalgie pentru vremea cand cantam sau scriam colinde personalizate!

Santa Claus is coming…to town!!!

Lumea mea…

world

Dupa fix doi ani si jumatate m-am intors in locul pe care eu il simt cel mai aproape de suflet, dupa tara mea. Daca este adevarat ca sufletele se incarneaza si daca expresia deja vu nu este doar un frantuzism, atunci eu cred ca intr-o viata anterioara – nu stiu daca ne este dat sa traim mai mult de una – am fost frantuzoaica. Nu este loc in lumea asta unde sa ma simt mai linistita si mai incarcata sufleteste decat aici.

Am asteptat atata vreme sa ma intorc aici si sa retraiesc clipe frumoase, sa revad locuri calde si pline de insemnatate pentru mine.

Am calculat ca anul acesta am avut peste 50 de zboruri, unele mai usoare, altele mai grele si cu peripetii. Am schimbat atatea companii aeriene, ca daca m-as apuca sa-mi fac card de mile la toate, nu mi-ar mai incapea in portofel. Am calatorit aproape 2000 de km cu trenuri si niciunul dintre drumuri n-a fost in Romania. Am alergat aproape 20.000 km cu masina prin tara, strabatand-o de la stanga la dreapta si de jos in sus. Mi-am facut planul pe anul acesta. Aproape. Nu iau in calcul zecile, sutele de ore pe care mi le-am petrecut in toate mijloacele de transport amintite si nici pe cele pe care le-am pierdut printre curse sau prin hoteluri. De cateva luni bune nu mai stiu unde adorm si unde trebuie sa plec a doua zi.  Stiu sa alerg. De asta sunt sigura. Cel mai frumos lucru din toate este ca de oriunde as alerga, acasa ma intorc de fiecare data.

Mai cred inca ca a trebuit sa strabat lumea ca sa ma intorc in Franta. Ca totul face parte dintr-un plan pe care eu l-am urmat indeaproape, i-am citit cu minutiozitate toate indiciile si ca asta este darul meu. De Mos Craciun sau de ziua mea. Caci nici nu mai conteaza.

Am primit in dar lumea! Si nu e un cadou usor de pastrat sau usor de egalat! De cumparat nici nu incape discutie..

Mi s-a astenut la picioare si a asteptat ca eu sa-mi fac timp, rabdare si putere sa o cunosc si sa o inteleg. Cu povestile ei, cu durerile ei, cu tristetile si fericirile ei.

Lumea mea este formata din: bradul frumos impodobit de langa Galeriile Lafayette, din caruselul din Caen, din roata din parcul de distractie din Glasgow, din magazinul de lenjerie din piata din Leicester, din masca din fata teatrului din Canterbury si din impresionanta catedrala, din roata mileniului, Tower Bridge si Saint Paul’s Cathedral din Londra, din edificiul din Toulouse, din Palatul Regal din Budapesta, din impresionantele cladiri de sticla din Frankfurt, din ceasul astronomic din Praga, din manastirile de la Meteora, din Mormantul Sfant de la Ierusalim, din gradinile Baha’i din Haifa, din catredrala si pietonalele din Viena, din Sagrada Familia din Barcelona, din Colosseumul din Roma, din Domme-ul din Milano, din centrul vechi din Rennes, din frumoasele ambarcatiuni din Yvoir, din parcul de distractie din Namur, din portul din Anvers, din Manneken Pis din Bruxelles, din Biserina Nasterii din Bethlehem si as putea continua.

Si in tot periplul acesta am cunoscut oameni. Multi cu povesti impresionante, din care s-ar scrie scenarii frumoase de film. Oameni simpli, dar cu poveri in spate. Oameni despre care ar trebui sa-mi iau timp si energie sa scriu. Ei sunt cei care au facut parte din povestea mea si au facut-o mai usoara, mai digerabila.

Asta e lumea mea! Atunci cand o privesti dintr-o bucata ai spune ca am fost pe drumuri in continuu. Daca iti iei un ragaz, realizezi ca este un mare dar, pe care putini oameni il primesc. Si e unul dintre singurele care nu se va demoda niciodata si pe care nu-l vei uita, caci mereu vei avea amintiri, oricum se va rasuci lumea si vremurile.

Maine vreau sa-mi revad un drag prieten Tour Eiffel si deja este un cadou in plus pe anul acesta! Dar zic eu asa, in sinea mea, ca il merit cu desavarsire!

Vive la France! Vive la joie de mon ame!

De 1 Decembrie!

descărcare

Ma simt onorata si obligata, cat inca mai sunt romanca, sa spun cum mi-am petrecut anul acesta 1 Decembrie. Sau cum am sarbatorit, caci da, am sarbatorit cum n-am mai facut-o niciodata! Si cred ca pentru urmatoarea editie PRO TV merit si eu sa mi se acorde un spatiu impresionant la capitolul “romani de care suntem mandri”.

Anul acesta am inceput 1 Decembrie pe aproape de orele 12.30 in aeroportul din Manchester, unde dupa doua zboruri mai bune sau mai proaste, am descoperit cu stupoare ca desi eu am ajuns, nu a coborat din avionul numarul doi si bagajul. Nu sunt eu genul reclama buna sau proasta, dar data asta nu ma pot abtine sa nu zic ca mi-am primit acest pretios cadou de la Brussels Airlines, asa ca de’ eram romanca! Ce poate fi mai frumos de atat?? Culmea e ca nu puteam sa completez unde sa-mi livreze bagajul pentru ca in acest 1 Decembrie trebuia sa fiu in trei orase din Anglia…Am dormit repede cu toate decolarile si aterizarile in cap, intr-un hotel din aeroport,  fara haine de schimb sau prea multa caldura. Mi-a intrat gulerul de la capot in gat si mi-am gasit poalele rasucite de zeci de ori, asa ca nu avizez dormitul in capoate sau prosoape. M-am trezit cu toate decolarile de dimineata purtand cu admiratie machiajul de cu o zi in urma si coafura tres, tres sauvage, de la lipsa de ustensile de pieptanat. Mi-am reimbracat cu gratie si sila hainele de cu o zi inainte (pe unele le-am si spalat si uscat cu fierul de dimineata), am coborat la un mic dejun foarte englezesc cu carnati si sunca si am asteptat sa sorb o gura de cafea. Imi tipa patriotismul din mine ca azi trebuia sa vad defilarea, nu alta! Si zapada care se asternea peste ulita mea! Si as fi dat bani sa mananc un iaurt din ala romanesc, despre care ziceti ca are e-uri si toate mizeriile lumii si un covrig!

Am plans in sinea mea cand mi-am amintit de romanii pe care ii gasesc in aeroporturi prin tara si la fiecare intarziere a zborurilor zic ca doar noua ni se poate intampla! Ei bine, dragi romani, nu mai fiti atat de carcotasi si nu va mai fie scarba de tara voastra, ca nici la altii nu e mai bine! Si la naiba ca tot ii laudam pe altii, ca au mai bun, mai mare si mai al dracului! Iertare imi fie, dar nu e chiar asa!!! Au si altii prostii, indolentii, nesimtitii si prost-cresutii lor si fir-ar sa fie ca am dat peste toti intr-o singura zi, de 1 Decembrie! Am injurat pana pe la 11 jumatate aceeasi companie de zbor, care si astazi a aterizat cu intarziere, m-am rugat de jumatate din personalul din aeroport sa ma ajute sa primesc bagajul mai repede, ca mi-era sila de mine si ciuda pe orele astea in care n-am avut masa, casa, mama, tata! Raspunsul lor era invariabil acelasi “as soon as I can”. Si asta mi-a mai luat inca o ora din viata in care mi-am mancat sute de nervi si am descarcat trei telefoane! In unicul aeroport in care nu ai nici macar 30 de minute acces la internet wi-fi si posibilitatea sa-ti incarci un telefon, ca la ei nu se face asta in timpul programului!! Numai la noi se face orice, nu-i asa??

Am asteptat trenuri dupa trenuri, unele anulate, altele intarziate care sa ma duca la Liverpool. Dar mi-am imbratisat bagajul si am zambit cand ai mei imi ziceau ca in Romania ninge si iarna si-a aratat delimitarea. Am intalnit vanzatori de bilete care urla fara motiv si care ma trimit, pentru ca am fata de rusoaica si accent asijderea, sa schimb trei trenuri!! Mai, dar nu mai ajunge careva la noi in tara? Ce fericita am sa fiu cand am sa va tratez cu acelasi dispret cu care ati facut-o si voi! Dar nu am plans si mi-am inghitat urletele, caci inca ma mai straduiesc sa fiu o doamna! O doamna din aia, sa ne fie clar!!

Am dat si peste oameni cumsecade, care au inteles efortul meu dincolo de indolenta si neputinta unora si au apreciat! Si orice telefon pe care l-am primit astazi e notat la “oameni de calitate”. Cei care au uitat de mine azi, sa fie siguri ca asta vor primi de-acum de la mine! Cadou de 1 Decembrie!

Ca sunt ROMANCA si ca sunt apreciata astazi, am simtit. Ca nu degeaba m-am umilit si m-am simtit astazi ultimul om de pe pamant. Ca desi am simtit ca nu mai sunt propriul meu stapan si ca nu-mi mai pot controla bataile inimii si oboseala pe care o emana fiecare unghie, fiecare por, cumva cineva, undeva in univers vede. Nu ma astept la mai mult! Insa azi, de ziua romanilor, m-am simtit teribil de singura in lumea celorlalte natii! Si, fratilor, sa nu mai aud ca-I laudati pe altii, ca mi se face rau! Nu e nimeni mai frate decat unul de-al vostru si nu va mai dati destepti in lume spunand ca ai nostri sunt cei mai de jos si altii sunt calare pe cal! Nu sunt nici pe departe! Insa voi uitati cine sunteti atunci cand ajungeti in tarile lor si credeti ca la ei curge miere la robinet si la primul telefon pe care il primiti, cand va suna un prieten, incepeti cu tot felul de cuvinte stalcite si ametite, pe care DEX-ul ar urla daca le-ar auzi. Imi pare rau si mi-e ciuda de romanii care au uitat sa fie romani si care s-au americanizat, francofonizat si orice alte din-astea care inseamna, de fapt, in mintea mea de peste 15 ore de nesomn, aterizat acasa!

Dupa o zi aspra si lunga eu inca mai merg cu trenul. Catre Leicester. Cine are o harta sa se uite!

Nu scriu postul acesta ca sa ma plang sau ca sa cer compasiune! Ci pentru ca nu mai support cand stiu cum se vorbeste despre tarile astea in care ma plimb eu si cat sunt de laudate! Si cum nimeni nu vede gunoaiele lor, ci doar  pe ale noastre…si aici nu e vorba de politicieni sau alti demnitari, caci sunt sigura ca au si ei din astia care tipa pana in ziua alegerilor ca fac din Romania mai ceva ca SUA si in seara de dupa numararea voturilor se limineaza la a zice ca Romania e cea mai buna! Si ca ea nu mai exista.

Scriu pentru ca stiu ce inseamna sa fii roman, sa muncesti pentru tara ta, dar si pentru altii. Pentru ca am simtit discriminarea din ochii altor natii cand m-au privit. Am simtit si respectul unora. Faptul ca nu m-au ingenunchiat a fost un sentiment maret. Am simtit si ca sunt romani care ma apreciaza si pentru care nu sunt doar unul care alearga prin lume, strange mile si km! Dar am simtit si ca oamenii sunt cei mai buni prieteni doar din interese! Pe astia i-am taiat de la intretinere!

La multi ani, dragi romani! In 24 de ore am trait jumatate din frustrarile, temerile si fricile pamantului! Am simtit scarba, angoasa, letargie!

Dar simt si ca am trait intr-o zi cat altii intr-o luna. Dar pentru asta nu sunt mandra!

Ca sa intru in istoria blog-erilor o sa inchei astfel: Noapte buna, Romania! Noapte buna romani de pretutindeni! Noapte buna, Bucuresti!

Sa ninga curat. Zgomot alb.