Poarta rupta? Sau suflet zavorat?

s560x316_gard_scanduri

Mi s-a spus de nenumarate ori ca un suflet este ca o poarta: atunci cand e vant puternic, se tranteste si se inchide si cu greu o vei deschide, caci vantul iti e piedica iar atunci cand e soare, se va deschide frumos si usor.

Sunt porti care s-au trantit de prea multe ori din cauza vantului si si-au rupt foraibarul, sunt mai greoaie si necesita putin efort ca sa le deschizi. Nu e imposibil. Daca stii sa ungi o poarta, indiferent cat de veche e ea, ai sa o poti folosi mult timp de acum inainte. Sunt vijelii care le mai macina, sunt ploi care le coscovesc, insa ele rezista. Sunt zapezi si furtuni care le mai smulg din balamele, insa ele sunt neclintite.

Cu sufletul e cam la fel. E greu sa-i patrunzi inauntru dupa atatea intemperii, dar nu imposibil. Insa dupa fiecare viscol iti va fi tot mai greu si mai greu sa deschizi orice poarta.

Am fost certata in nenumarate randuri ca poarta mea este inchisa si n-am ripostat. Azi insa realizez ca oricat de zdruncinata a fost de atatea furtuni, e deschisa, sau am lasat-o eu deschisa. Poate prea mult. Pentru ca atunci cand soarele parea sa ne incalzeasca, s-a pornit o furtuna care a rupt doua scanduri si a smuls-o din balamale. Acum cum sa fac sa o repar? De fiecare data imi spun ca nicio furtuna n-o s-o mai smulga, pentru ca e puternica, pentru ca poate face fata tuturor gerurilor, tuturor avalanselor, inundatiilor. Am crezut prost. Vulnerabilitatea sau dragostea te fac sa-ti deschizi portile, sa lasi oameni inauntru, sa arati ca esti om si ca nu poti trai fara oameni printre oameni. Insa oamenii sunt mai ceva ca uraganele: apar din senin si dispar la fel cum au aparut. Si cred ca n-au produs nicio dauna. Ei bine, nu-i asa: am inteles ca poarta mea a suferit o dauna totala.

E bine sa crezi, e bine sa dai sperante, e bine sa ai incredere in cei de langa tine; ii castigi si te castigi. Insa e in aceeasi masura si rau; te pierzi si ii pierzi. Pentru ca furtunile, avalansele, inundatiile nu sunt intotdeauna previzibile iar lemnul, oricat de bun ar fi, va fi afectat. E in firea lucrurilor; nimic nu este pentru totdeauna.

Cand ai o poarta rupta, ai si un suflet scrijelit.

Dragostea nu se invata niciodata; dragostea nu se traieste dupa legi sau dupa sfaturi; dragostea se traieste cu sufletul, dupa propriile-ti trairi, dupa propriile-ti simturi. Nu poti spune niciodata ca ai procedat gresit, ca trebuia sa faci asa sau sa simti asa. Dragostea se traieste diferit. Nu se transcrie si nu se rescrie. Insa de fiecare data cand ti se smulge o poarta, o rescrii in pierdere; cu mai putine cuvinte, cu mai putine simtiri. Nu inseamna ca nu mai iubesti, inseamna ca iubesti altfel; de fiecare data altfel.

Sunt oameni care spun greu „te iubesc”, insa o arata; sunt oameni care spun mai usor „te iubesc”, insa trantesc porti. Ma intreb ce e mai rau?

E greu sa gasesti doua scanduri de aceeasi dimensiune cu care sa repari o poarta…