Exista semnal in cimitir?

cemetery-flower-1-1621665

Atunci cand timpul sta in loc, nu mai e nimic de facut. Atunci cand timpul trece, iar oamenii raman neschimbati, nu mai e nimic de facut. Atunci cand timpul trece, insa sentimentele sunt neschimbate, ba poate chiar mai intense, atunci nu mai e nimic de facut.

Cand iubesti, nu mai exista timp. Nu mai exista oameni, nu mai exista spatiu, nu mai exista lume, nu mai exista nimic. Exista doar iubire. Atat de unica si atat de indatorata tie ca om, incat nimic nu se mai poate face. Decat sa o traiesti. Iubirea vine la pachet cu lumea, cu gandurile, trairile, bucuriile, suferintele aprige, lacrimile planse sau stranse nod in gat, cu mainile si sufletele frante, cu vanturile sau zapezile care lasa urme pe obraz, cu tot felul de gusturi, inchipuri, trairi. Iubirea vine la pachet cu tot. Nu e nimic ce mai ramane in urma ei, nimic spus, nimic nespus.

Cand timpul nu mai are nimic de spus in fata iubirii, atunci stii ca ceea ce traiesti este unic; atunci cand oamenii nu mai pot avea nimic de spus in fata iubirii, stii ca ceea ce traiesti este doar al tau; atunci cand tu nu mai ai nimic de spus in fata iubirii, stii ca este ceva mai presus de tine care te domina, te doare in aceeasi masura in care iti frange stomacul. Atunci cand iubirea te-a invins, stii ca esti un om castigat, dar si pierdut. Stii ca existent ta, oricat de efemera, anosta si neiertatoare ar fi, nu a fost in zadar. Cand poti spune in cuvinte ceea ce doar putini o fac, cand poti sa plangi cu suferinta unui om avut, stii ca ai o bogatie prea mare, pe care n-o vei mai putea pierde nimiciodata. Cand simti ca se rupe ceva in tine de dor, stii ca ai puterea de a invinge orice. Cand timpul nu mai reprezinta o piedica, stii ca ai izbavit.

Cand lumea din jur nu mai are sens si insemnatate, stii ca esti omul vietii tale; Acela care poate inchide intrerupatorul zgomotului, al luminii, al urletului, al lumii. Stii ca doar tu esti cel la care te poti raporta, doar tu poti scoate la iveala ceva ce nimeni nu va reusi vreodata.

Am zis mereu ca simt mult. Uneori prea mult, prea intens, prea, prea. Insa niciodata suficient si categoric niciodata in zadar. Sa nu poti manca e o durere fizica, sa nu poti auzi e o suferinta fizica, sufleteasca, e un stigmat, de o durere intrinseca, sa nu poti iubi nu e o doar o suferinta fizica, sufleteasca, e o neputinta, un handicap, o durere extrinseca si intrinseca in aceeasi masura.

**********************************************************************************************************************************************************

Eu sunt cel care va afirma intotdeauna ca unii oameni sunt de neinlocuit, ca orice si oricat i-ar napadi viata si suferinta, nimic nu va schimba misiunea lor, inaltimea lor sufleteasca. Pentru unii oameni nu exista cuvinte, exista doar lacrimi. Pentru altii, exista si cuvinte si lacrimi deopotriva. Cand lacrimile pier, oamenii au fost cu mult timp in urma inlocuiti. Cand cuvintele pier si ele, timpul ne-a ucis existenta, trairea.

Insa atunci cand oamenii ucid cuvintele si lacrimile, nu mai ramane nimic de spus, sau poate doar atat: exista semnal in cimitir?

Sa uitam e omenesc, sa iertam e omenesc, sa fim indifenti este imoral intr-o lume cu mult prea imorala, ilegala, ilicita. Cand insa nu mai suntem oameni in aceasta lume inseamna ca ne-am lasat vanduti de catre un Iuda unei alte lumi, unor alte valori, unor alte culte, unei existente fara cea mai mici insemnatate.

Nu e drept sa ceri universului sa iubeasca asa cum tu o faci, sa priceapa tainele suferentei asa cum tu o faci, sa cultive in eul lui o putere pe care nimeni sa nu o izbaveasca vreodata, decat doar un Dumnezeu al legilor, al tainelor, al luminii.

Sa nu ai e o suferinta, sa nu poti e o damnare, sa ai si sa nu poti e o incrancenare a sufletului, sa ai, sa poti si sa nu vrei e pur si simplu o nelegiuire.

Daca as ramane vreodata fara cuvinte, as simti ca as muri pe dinauntru. Daca as ramane vreodata fara lacrimi, as simti ca ma va arde ceva in piept si n-as avea remediu. Daca as ramane si fara lacrimi si fara cuvinte, nici macar timpul nu va mai avea un cuvant de spus.

Insa imi va ramane iubirea pe care nu mi-o va putea lua nimeni, niciodata. Iar daca asta e menirea mea in viata, voi continua sa scriu; cu atat mai mult cu cat acum stiu ca undeva in neam era o samanta de scriitor. Insa poate ca e timpul sa duc iubirea aceasta la un alt nivel, acela in care sa sper ca pot ferici o parte din omenire, nu doar o parte din mine.

Pana atunci imi voi scoate palaria in fata omului care m-a indemnat sa cizelez varful in care am ajuns.

********************************************************************************************************************************************************

Celor din jur le spus doar atat: exista semnal in cimitir, insa daca asta este tot ceea ce a ramas, iubirea si timpul v-au invins de mult.

Anunțuri