Pentru tine…doar pentru tine…

Tu esti…nu esti tocmai dragostea vietii mele, pentru ca imi doresc sa te iubesc mai mult decat atat. Dragostea existentei mele (Stephenie Meyer)

Despre dor nu mai pot scrie de prea multa vreme. Il traiesc la o intensitate atat de mare, incat as putea crede ca eu l-am inventat. 

Pentru existenta aceasta infima si pentru tot tumultul din spatele ei, dorul si dragostea ma tin vie. Chiar si atunci cand nu mai stiu pe unde merg. E o poveste in toate.

 A mea.

 A ta.

 Poate intr-o zi…a noastra.

Umbrela trairilor mele

17918873_10155236418419640_384053353_n

Cred ca pentru o vreme am iesit de pe scena.

Pentru o vreme oarecum indelungata, daca este sa judecam dupa miile de cuvinte care au ramas nescrise, m-am asezat pe o scara veche, in spatele cortinei. De unde am privit…uneori mai atent, alteori in graba, inspre actorii care-si jucau neobositi piesa. Au jucat-o desavarsit, de parca au repetat pentru ea o viata intreaga. Pana si eu am crezut ca a fost o piesa care a necesitat o indelunga pregatire, un plan extrem de minutios, ani in care s-au tot rostit replici dintre cele mai grele, mai patrunzatoare, mai dureroase.

De-atatea ori in toti acesti ani am fost actor alaturi de ei…de-atatea ori in tot acest rastimp in care le-am fost alaturi, am simtit ca am uitat replicile, ca nicio costumatie nu era potrivita pentru sceneta pe care urma sa o joc. Am jucat rolul principal,  secundar, am fost pe rand sufleur, costumier, proiectant, machior, scenarist, orice mai putin regizor. Pana acum.  Am indraznit sa incerc si rolul asta. In definitiv nu poate decat sa ma desavarseasca ca om, sau ca actorul vietii mele sau sa-mi impuna din ce in ce mai multe limite pe care, fara doar si poate, va trebui sa invat sa le depasesc…

Am scris acest scenariu in mai bine de cinci ani. Nu intotdeauna replicile au fost perfecte, actorii au trecut printr-un proces continuu de schimbare; uneori am crezut ca un simplu monolog va fi suficient intr-o piesa care se apropia din ce in ce mai mult de absurdul lui Ionescu. Alteori am sters si am rescris pasaje intregi, scenete intregi in incercarea de a atinge perfectiunea.

Astazi, dupa atata timp, stiu ca perfectiunea nu exista. Ca pana si un decor inadecvat este decorul care va spune ceea ce trebuie despre piesa mea. Actorii…cu sau fara studii de specialitate, au jucat cu toata dorinta, dedicarea de care ei insisi pot da dovada. Pentru prestatia unora am plans, pentru prestatia altora am ras cu gura pana la urechi, insa alaturi de ei toti am invatat ca cea mai bine scrisa piesa este cea care iti rescrie scenariul aproape de perfectiunea cu care l-ai gandit.

Ma apropii de premiera…

Nu e sclipirea mea de genialitate, insa este scenariul pentru care mi-am dedicat timp, simtiri, trairi, ganduri si crezuri. Acest scenariu pe care va invit sa il „parcurgeti” impreuna cu mine.

De data aceasta in primul meu rol de regizor…