Te-am vazut..prima oara intr-o seara de Mai

Am cunoscut un barbat.

Si pentru prima data, in ultimii ani, nu m-a interesat ce ceas are. Nu m-a interesat ce pantofi poarta. Ce masina conduce.
M-a interesat insa, cum conduce. Daca zambeste. Ce spune si cum spune.

Mi-e clar ca am imbatranit, caci dau dovada de prea multa maturitate si de intelepciune.

M-am hotarat sa nu mai am prejudecati. Sa nu ma mai intereseze toate prostiile. Prea mi-am pus niste standarde la care nu ajunge nimeni. Si uite asa mi-am dat seama (dupa ce am condus 800 de km in ultimele 3 zile, deci tot ce se poate ca intelepciunea asta sa mi se traga de la drum lung, de la caldura si de la plictiseala) ca nu trebuie sa fie Printul Carl Philip ca sa ma uit la el (desi astept sa-mi scrie o scrisoare de multumire), nu trebuie sa conduca ultima varianta de Maybach, sa aiba nu stiu ce functie de ambasador, ministru sau om de Forbes, nu trebuie sa-i rupa mana un Rolex, sa poarte nu stiu ce pantofi Vuitton sau sa stea 15 minute in oglinda sa-si faca frizura.

Cred ca poate sa fie om. Sa zambeasca frumos. Sa-i placa de mine. Pentru inceput.

Ma gandesc ca am cam exagerat in toti anii astia in care cautam potcoave de cai de morti.

Deci….o sa le dau o sansa si oamenilor!

Anunțuri

La multi ani, Lucille!

La multi ani, Lucex!!!!!

Ti-am zis ca azi dimineata m-am trezit si mi-am amintit ca acum un an pe vremea asta cautam nu stiu ce restaurant cu carnati si bere din Bucuresti, eu care sunt o mare cunoscatoare a tuturor stradutelor din capitala, si o cofetarie de unde sa iau un tort surpiza!!

Mi-am amintit si ca a iesit o supriza frumoasa – daca nu iau in calcul faptu’ ca fii-ta te-a inchis in baie si ca te-ai vopsit singura cu unica perie din dotare – care era chiar peria de varuit, ca n-aveai cum sa suni pe nimeni si ca eu ca o proasta sunam la interfon si ma-ntrebam unde naiba ai plecat fix de ziua ta? Asta dupa ce ma ratacisem in Pipera-Tunari, mi-am rupt tocul la un pantof, fix cand aveam o intalnire de business, ca mai aveam putin si ieseam din Bucuresti, in loc sa ma intorc spre centru, ca eram imbracata cu un sacou in care ma sufocam, basca ca statea pe mine ca pe gard, ca eram toata ca o mireasa proasta
(aia cu something old, something new, something borrowed -adica aproape tot, daca-mi amintesc bine….), ca a inceput sa ploua chiar cand ma chinuiam sa gasesc restaurantul – a propos, cum se numea? – ca am parcat pe interzis, ca inca o data fii-ta a inceput sa planga dupa Bamby ( fi-i-ar mama lui, am zis ca vreau sa ma dau cu capul de masa!!), ca m-am straduit sa fac conversatie…cu un mare barbat de legenda a tuturor timpurilor (dupa care, azi, stiu ca te innebunesti)!

Dar stii ca imi esti draga si ca iti doresc un an mult mai frumos si mult mai bun! Sa fii fericita! Sanatoasa! Si sa te increzi in tine si in talentul tau!!

Sa ne traiesti!

Despre tata

E primavara in toata puterea cuvantului. Au aparut lacramioarele, care sunt florile mele preferate. Miroase a verde, a proaspat. Simt, in sfarsit, energie. Luna mai e intotdeauna o luna calda, caci vara e din ce in ce mai aproape.
Pentru mine e ziua tatalui meu.
Despre tata n-am scris niciodata, poate pentru ca nu stiu cum sa scriu. Ma tot gandesc de cateva saptamani sa fac un exercitiu de sinceritate si sa spun cum il vad eu pe tata si mai ales cum sa „vi-l povestesc”.

Pentru mine, tata e cel mai bun om din lume. Nu exista altul ca el; de asta, stiu sigur ca nimeni, niciodata n-o sa-i poata lua locul in inima mea. Nimeni nu poate sa copieze ceva de la el, insa toata lumea il place. Are atata bunatate in el, incat daca i-ar sta in putere, ar ajuta toata omenirea. E un om atat de cald si de blajin, cum nu mi-a fost dat sa vad niciodata un barbat. Niciodata!

Pe el nu poti fi niciodata suparat, si mai mult decat atat, decat sa-l superi, mai bine te duci de buna voie si te inchizi intr-o pivnita pentru tot restul vietii, fara sanse sa te auda cineva si sa te scoata de acolo. Mi se taie respiratia daca cineva spune ceva de rau despre el; as fi in stare de cele mai nebunesti lucruri. Pentru el, da. Tatal meu stie ca pentru mine nu exista altul ca el; ca in niciun alt om n-as putea avea atata incredere cat am in el si mai presus de atat, nu cred ca as putea sa pretuiesc pe cineva mai mult decat pe el. N-a incetat niciodata sa aiba grija de mine si sa ma alinte; si nu mai sunt „bobocica” de multa vreme.
M-a invatat sa fiu un om bun, cu suflet mare, sa incerc sa nu urasc si sa fac atata bine, cat sa imi simt sufletul impacat. Cred, cumva, ca de asta fac in continuare cele mai nebunesti si mai neexplicabile lucruri; pentru ca asa stiu ca e bine, pentru ca asa trebuie. De la el am invatat sa muncesc si sa nu ma plang niciodata; sa am rabdare si sa cred in mai bine!

Am fost atat de mandra de el anul trecut cand si-a luat LICENTA, incat am vrut sa le spun tuturor ca tata e un erou; ca pentru el nu conteaza varsta, atata vreme cat crede in ceva! Pentru tine, tata, as vrea sa fac atatea lucruri, sa fii si tu mandru de mine! Desi, atat cat mi-ai lasat sa vad in toti anii astia, ai fost, esti si vei fi mandru de mine! Am numai ganduri si amintiri frumoase! Doamne, nici nu pot spune in cuvinte cat de mult mi-as dori sa-i seman in toate, sa pot sa am rabdare, sa pot sa cred in ceva pana la capat, sa pot sa nu spun niciodata „nu”.
Mi-a venit in minte o poza de a lui de cand era copil: am ochii lui, fruntea lui, zambetul lui, fata lui…

Sunt un om cu prea putine „fericiri” reale in viata de pana acum, insa pot sa enumar lucrurile si oamenii dupa care plang, de emotie, de bucurie: casa mea, prietenii mei, masina mea, bunica (odihneasca-se in pace  acolo unde e), mama si mai ales, tata. E adevarat ca ma bucur cand imi iese o culoare de par frumoasa, cand imi vine cate o rochie in care ma simt „printesa”, cand primesc cate un telefon sau un sms care sa ma faca sa ma simt speciala, cand cineva ma imbratiseaza din suflet…

Si anul asta imi doresc ca de ziua tatei sa-i fac o surpiza din aia pe care sa si-o aminteasca pana la 100 de ani si mai ales, in fiecare zi ma rog sa ii tina Dumnezeu sanatosi pe el si pe mama! Nu stiu cum sa inchei post-ul asta, pentru ca despre tata pot spune enorm de multe lucruri; nu stiu de ce am plans tot timpul cat am scris despre el; poate pentru ca am niste sentimente atat de puternice pe care nu le pot transcrie in cuvinte.

Stiu si spun doar atat: nu exista altul ca tata!