Am inceput anul pe drum. De pe 1, ca sa fiu sigura ca nu pierd nici macar o zi! Insa 1 ianuarie a fost numai buna de calatorit: soare – cu dinti – sosea curata, libera, vreme de mers si de gandit la de toate. Cat sa-ti faci calendarul posturilor pe care vrei sa le tii in anul care vine, nuntilor la care vrei/trebuie sa mergi, sarbatorilor legale cand primesti (sau nu) o zi libera de la munca. Mai faci si socoteala vacantelor mai apropiate sau mai indepartate si te gandesti si iti doresti, daca tot nu a nins de Craciun, de Anul Nou, cand ti-ar fi placut si ti-ai fi dorit sa te uiti pe fereastra si sa iti vezi masina acoperita cu zapada, curtea frumos echipata, cat sa iesi la un om de zapada, un gratar cu tuica sau alte alte, sa nu ninga prea repede sau prea consistent.

Toate gandurile mi-au cam iesit sau cel putin le-am pus in ordine, mai putin asta, ultimul. Astfel ca in preajma Bobotezei mi-am scos ustensile de iarna si am iesit la curatat masina si ceva din trotuarul din fata, cat sa nu ma impiedic cand trec dintr-o parte in alta cu lopata in mana.

Si daca tot a dat-o pe iarna, era momentul optim sa plec in lume. Si am plecat. Am vazut si am stat in ultimele doua saptamani in jumatate din aeroporturil Europei. E musai sa le enumar: Bucuresti, Amsterdam, Praga, Kosice, Varsovia, Barcelona, Frankfurt, Leipzig, Munchen, Bruxelles. In trei sferturi dintre ele zborurile au avut intarzieri. In plus fata de cele de mai sus am circulat in Svidnik, Utrecht, Leuven, echipandu-ma cu haine de -16 grade pana la +16 grade. In aceeasi zi, sa ne intelegem. In unele locuri chiar mi-a placut si m-as gandi sa revin cat pentru o vacanta sau un city-break mai lung decat break-ul de acum. Mi-ar fi placut sa pot avea mai mult timp pentru unele. Sau sa nu fie atatea grade cu minus, cat sa-ti inghete nasul in fular si sa nu poti tine telefonul in mana, nici macar pentru o poza. Pentru altele insa, cred ca am avut prea mult timp.

Jur ca acum o saptamana cand a sunat ceasul mi-au trebuit 30 de secunde sa imi dau seama unde sunt, ce zi este si ce trebuie sa fac. In rest, toate au mers conform orarului de zbor. Adica incet, cu intarzieri pe alocuri (din cauza de viscol) sau pe repede inainte (datorita conditiilor meteo extreme de favorabile).

Sunt fanul numarul 1 al lumii! Al calatoriilor! Am spus-o si o voi mai spune de fiecare data cand voi avea ocazia. De cate ori am timp si sunt in stare, vizitez tot ce se poate in fiecare loc in care poposesc. N-am kilometraj. Sau am, dar e stricat; il aflu la fiecare revizie…noroc ca nu le fac prea des…

Mi-as fi dorit ca astazi, in drumul de intoarcere sa nu trebuiasca sa mai operez o intarziere. Inca una. Dar in momentul cand am aflat asta, mi-am amintit un lucru pe care se pare ca l-am cam uitat in ultima vreme: de fiecare data cand ma aflam intr-un aeroport, scriam. Nu am mai facut-o de mult. Si e pacat, pentru ca unele obiceiuri nu ar trebui anulate niciodate.

La fel cum nu ar trebui sa anulam sentimentele calde, sincere, bucuria, zambetul si imbratisarea sincera. Mi-am facut insa timp pentru unele dintre ele in ultima vreme; macar cat sa le simt rostul si incarcatura. Cat sa le pretuiesc. Am inceput, insa, sa mai anulez dintre lucrurile care nu-mi fac bine. Placere. Dintre oamenii care ma pretuiesc doar pentru ca fac o cafea buna sau pentru ca sunt blonda. Vopsita.

Nu stiu cat de mult imi va iesi calendarul pe 2017, dar pe unele le voi scrie mai des pana cand vor fi decretate. Sau pana vor iesi din uz. Pe altele abia acum incep sa le invat…ca de inceput de an!