M-am mai maturizat putin; zic, nu sunt sigura pe de-antregul. Poate pe la 60 sa ajung sa fiu si eu inteleapta si mai linistita. Mai detasata. Increzatoare e un termen pe care probabil o sa il simt dupa 60. Trebuie sa invat ca nu toata lumea o sa ma iubeasca si o sa se bucure pentru micile mele reusite, motive de scos dopul unei sampanii sau micile mele escapade. Insa nici nu trebuie sa ma intristez; asta e lumea si n-o sa ma apuc eu acum sa o schimb, ca doar nu-s Vlad Tepes si nici abilitati de sef de trib n-am. Incerc sa le deleg de la o vreme incoace, dar si pentru asta sunt strambatori-de-nas. Cine sa-i mai inteleaga? Poate mi-am luat eu un inlocuitor de Tepes prea ravnit sau prea popular.

Cert e ca ziua de 13 a fost speciala. Si ca niciodata in ultimii t ani n-a fost asa reusita. Chiar n-am mai numarat telefoanele si sms-urile in asteptarea unuia anume, chiar m-am simtit bine in pielea mea. Si a durat mai mult de 3 zile, deci clar ca nu era minune! Era realitate. Realitatea mea. Aia pe care mi-am dorit-o.

N-am simtit ploaia, ci doar aburii calzi, cei care veneau de undeva din interior. Am ras si am plans de emotie. De data asta era o emotie pozitiva. Aveam picioarele amortite, dar simturile treze. Fiecare loc de acolo parca pe mine ma astepta. Asa mi-a placut sa cred si inca nu mi-am schimbat gandul. A fost unul dintre cele mai frumoase cadouri primite si poate singurul pe care, sper, am stiut sa-l pretuiesc. Si locul are insemnatatea lui si poate ca nu intamplator am ajuns acum, si poate ca nu intamplator am ajuns in compania asta. Probabil ca multe lucruri se estompeaza in timp, insa amintirile raman. Si daca e adevarat ca mult mai usor ne amintim lucrurile care ne-au produs nefericire, decat cele care ne-au facut sa tresarim de emotii, atunci e la fel de adevarat ca timpul mai sterge din trairi si din clisee si din cutume si face loc de mai bine.

Ma declar indragostita convinsa. De Paris. Si nu numai.

Impresiile sunt poate inca vii si calde si ar putea parea subiective. Insa e un loc in care as putea trai. Un loc in care as putea incerca sa ma adaptez. Un loc pe care oricand mi-ar placea sa-l revad. Oamenii sunt peste tot aceeasi; unii mai calzi, altii mai reci. Unii mai galagiosi, altii mai sensibili. Unii mai doritori de a fi in prim plan, altii simtindu-se mai bine in spatele scenei.

Strazile sunt insa mai curate. Si cafeaua mai buna.

Mi-a fost bine. Si am incercat sa ma bucur de fiecare minut; lucru rar, dar rar de tot intalnit la mine. Am incercat sa pun pe plan secund mici rautati care stiam ca vor iesi la iveala, am incercat sa ma sensibilizez mai putin si sa nu mai fiu mereu in defensiva.

Am renuntat sa mai vreau vreo europeana, caci mi-am dat seama ca singurul drum pe care mi-l doresc este si cel mai batatorit.
Asa-i in viata…nu degeaba s-a scris Alchimistul; ceva adevar exista! Sa indraznesc sa cred ca l-am descoperit si eu??

Toata viata e o calatorie. Si o intrebare. Pana la urma e doar o abilitate si un simt: sa simti pe ce drum trebuie sa fii si sa pricepi de ce simti asta!

A inceput numaratoarea inversa pentru 13. Anul asta nu-mi mai fac lista cu dorinte, caci n-as face decat sa ma necajesc inutil si sa astept telefoane, mailuri, flori si alte cadouri care nu vor ajunge! Caci nu au cum sa ajunga!

In minte imi pastrez insa activa o lista, caci indiferent ce s-ar intampla dorinte am nenumarate; pe unele ma gandesc ca as putea sa mi le indeplinesc singura. Pe unele…pe altele le tin inca ascunse, caci e mai sigur asa; cel putin rata dezamagirii va scadea simtitor decat daca voi face greseala de a le pune pe hartie.

Anu asta am inceput sa ma gandesc ce cadouri mi-ar placea sa-mi fac; sau cu ce as putea sa ma cuceresc, sa-mi fac o bucurie. Nu stiu de ce in luna mea, de obicei, am stari din ce in ce mai abrupte. Si tot imi zic sa ma apuc si eu sa traiesc, nu de alta, dar 13 al meu mai e doar la anul. Mi s-a zis ca atunci cand voi invata sa traiesc in prezent si o sa dau trecutul la spate, o sa reusesc sa ma bucur in sfarsit ca traiesc. Pentru inceput. Dupa care voi valoriza toate lucrurile care mi se intampla; si voi reusi sa le primesc fara neaparat sa le caut un sens, fara sa le judec si sa analizez. Psihologia zice multe, trairile interioare sunt mai dificile. Nu le pot analiza trunchiat, nu le pot intelege, scrie sau citi. Tin de partea aceea intunecata a noastra.

Dar zic asa…de 13 vreau sa ma bucur! Ca sunt cu cineva! Ca mi se indeplineste un vis! Ca o sa fiu intr-un loc frumos, la care am visat! Ca am primit cadoul pe care n-am indraznit sa-l scriu niciodata! Si ca poate urmeaza sa primesc cadoul pe care azi il am in minte.

Si sa-l daruiesc.