Ploaie de vara
Cele mai mari reusite sunt cele care apar cand deja ai dat tot ce se putea da. La fel si nereusitele, doar ca uneori unele lucruri chiar nu sunt menite sa se intample, chiar daca insistam cu abnegatie.
In unele lucruri investesc in fiecare zi si nu simt nicio multumire. In altele, mai rar si mai putin si pe astea, uneori, le simt mai aproape de suflet si asta poate pentru ca nu imi investesc aproape toate resursele. Insa dorinta de a fi „vazut”, „apreciat” in lucrurile mari castiga intotdeauna. Mi-as dori sa poata exista o limita vizibila care sa spuna „pana aici” sau „atat” si poate atunci voi gandi de doua ori inainte de a merge inainte. Poate as gandi mai profund si dupa cel putin doua esecuri, as face altfel.
Sunt calatorii pe care le facem de zeci de ori catre aceeasi destinatie si nu ne dezamagesc, sunt si calatorii pe care de la a doua iesire, incep sa ne schimbe starea pozitiva si asta pentru ca locul in sine nu mai are acelasi farmec ca la inceput. Poate este doar dorinta perpetua de noutate, de incertitudine, de necunoscut care creste nivelul adrenalinei. Se intampla si ca timpul sa creeze un oarecare climat mai putin favorabil si atunci suntem nefericiti din start.
Nu stiu daca monotonia este de mine, cu toate ca sunt si un om consecvent si mai ales fidel. Insa in orice situatie care se intoarce in viata mea sub aceeasi forma, trebuie sa cern un strop de sare si de piper, pentru a-i da o cu totul alta conotatie. Cat sa ma faca sa cred ca ceva, cumva, pe undeva s-a schimbat.
E ca si cum as vedea acelasi film in fiecare saptamana, nu este cu putinta sa se imprime un cu totul alt mesaj, poate doar plictis si saturatie. De aici dorinta de a improviza, de a-l „colora”, de a-l proiecta pe un ecran mai mare, mai dinamic. Cat sa nu simt ca am parte in continuu de aceiasi actori, aceleasi intamplari, aceleasi situatii.
E despre mine. Si poate si despre tine. Sa creionezi in jurul vietii o poveste diferita, desi oamenii sunt aceiasi.
Daca m-as opri vreodata din dorinta de a schimba si as lasa aceleasi lucruri sa ma guverneze zi dupa zi, as crede ca am murit pe undeva, ca nu mai sunt omul imprevizibil care aduce din senin ploaia oriunde as merge, ci doar omul care poarta in permanenta o umbrela la el, indiferent de vreme.
In ultimul timp ploua cam des; indiferent de zi, de ora, de loc. Sa fie asta un semn ca pana si vremea s-a saturat de monotonie si ca vrea sa improvizeze cate ceva oriunde? Oricand?
Sau poate ca am prea multe de spus si doar ploaia ma mai poate auzi?
Imi tin in permanenta o agenda la mine si cel putin zecile de ganduri care nu-mi dau pace.
Si o umbrela.
Roxanne's 30 