Tristetea si singuratatea ucid. In aceeasi masura, cu aceeasi putere.

Declinul sufletesc e la fel de grav ca orice forma de scleroza, ca o ruptura de menisc sau orice boala fara tratamente reale, testate, certificate. In timp ce tuturor celorlalte li se mai pot prescrie medicatii cu sau fara indicatii clare, durerii care arde pe dinauntru nu i se poate prescrie, official, nimic. Toate indicatiile sunt pentru tratamente paliative despre care se scrie in tratate de psihologie, care se adreseaza doar acelui restrans segment de cititori care inteleg cum sta treaba cu emisferele cerebrale sau care pot cu usurinta filozofa pe o tema prea ampla si prea incarcata de neologisme.

Decat sa scrii despre suflet in termeni medicali, mai bine traiesti in termeni pamanteni. Diferenta este net semnificativa si destul de contestata de cititorii literaturilor de specialitate. Insa in definitiv, stie cineva ce tratament ti se potriveste judecand dupa simptomele sufletului tau? Sau doar isi dau cu presupusul, facand tabele cu posibile raspunsuri, niciodata clare sau certe conform „bolii” de care DOAR tu suferi. In timp ce pentru orice afectiune se indica medicatii cu spectru de actiune specific bolii in sine, tu stai si orbecai dupa toate parerile specialistilor, incercand sa vezi care si daca ti se potriveste.

Zodii sunt doar 12 iar tipologii umane probabil de 10 ori pe atata. Oameni, insa, suntem miliarde; nu poti sti ce i se potriveste unuia doar pentru ca este in zodia taur, are o gandire euristica, este non-vegetarian si citeste SF. De unde stii ce simte cu adevarat omul acela, de unde stii ce educatie a primit, cum si-a dezvolat instinctele si personalitatea, ce oameni il inconjoara, ce munca presteaza, ce pasiuni are, ce familie, ce ADN, etc? Exista o regula care li se aplica oamenilor ca la testele de la scoala de soferi, unde pui un sablon si afli daca s-au dat raspunsurile corecte sau nu? Nu suntem oare diferiti unii de ceilalti? Si nu mai departe de faptul ca EU m-am nascut EU, iar TU (fiecare TU care citesti aces text) te-ai nascut TU? De ce ceea ce ti se potriveste tie intr-un moment de singuratate mi s-ar potrivi si mie? Poate eu simt diferit, traiesc diferit, iubesc diferit, imi plac alte lucruri, citesc alte carti si ma induiosez de cu totul alte trairi? Aparent avem lucruri in comun, insa daca vom cauta mai adanc, vom afla ca poate singurul lucru pe care il avem in comun in acest moment sau in aceasta viata este doar acest text pe care il citim impreuna. Nimic din ceea ce iti face tie bine nu-mi va face mie bine, cum nimic din ceea ce-mi face mie rau, tie nu-ti va face.

Suntem prea diferiti ca sa ni se aplice aceeasi teorie a rezolvarii dramelor sufletesti. Tu poate vei merge la film, vei citi mai mult, vei parcurge kilometri in fiecare zi pe jos infofolit cu geaca de fleece, cu doua randuri de fulare, in timp ce eu nu voi putea nici macar sa privesc cum padurea rugineste, caci totul ma apasa mai ceva ca un buldozer.

Eu nu voi simti lumea ca un prieten, nu voi simti toamna ca un prieten, ci voi simti totul ca un univers care se hraneste cu energia mea in aceeasi masura in care ma pedepseste pentru un rau pe care poate l-am facut cu nestiinta unei alte vietati intr-o viata trecuta sau poate intr-un moment de declin sufletesc.

N-am fost niciodata genul de om care poate incerca sa substituie ceva cu altceva. Eu chiar cred in felul meu ca lucrurile, oamenii, sentimentele nu pot fi inlocuite cu altele mai profunde sau mai putin profunde. Care sa umple goluri lasate de alte lucruri, de alti oameni sau de alte sentimente. Cred ca toate raman acolo, insa niciodata nu vor fi substituite cu nimic. In timp importanta lor va creste sau va scadea – in functie de impactul pe care l-au avut asupra ta – ei/ele nu vor fi inlocuite niciodata. E o prostie sa afirmi ca inlocuiesti o iubire cu o alta; prima nu va disparea niciodata cu adevarat, nici daca ai clasifica-o in dosarele securitatii, caci a fost a ta la un moment dat: ai trait cu si pentru ea, ai daruit, ai primit. Daca astazi nu mai este, nu inseamna ca ai substituit-o cu o alta iubire, ci ca ai gasit/ai creat o iubire noua in incercarea ta de a nu pastra doar pentru tine acele sentimente frumoase, acele trairi nebunesti. Tot ce a existat odinioara in tine va ramane indifferent de ceea ce timpul, omul, viata vor avea de spus.

In vaza am trei crizanteme galbene; in fiecare zi le mai tai putin coditele pentru ca as vrea ca frumusetea lor sa reziste mai mult. Le schimb apa, le rup petalele deja ofilite, frunzele blegite, le vorbesc si le rog sa mai reziste inca o zi si inca o zi. Dupa trei zile in care nu voi avea cum sa fac aceste operatiuni, probabil le voi gasi ofilite, planse si triste ca cineva nu le-a mai oferit acel timp exclusiv lor. Timpul lor.  Acel timp in care ele erau prioritate. Si ma vor parasi.

In definitiv, nu la fel fac si oamenii?!…