Dreptul la timp


Toti privim in urma; uneori cu nostalgie, alteori cu placere, alteori cu dezgust. Fiecare privire inapoi ne lumineaza despre drumul inainte; caci intotdeauna exista un drum inainte.

Fie ca pare mai dificil uneori, mai anevoios, este un inainte.

De fiecare data cand am incercat sa ma reintorc in viata mea de pana la un moment dat, a fost ca si cum ar fi facut o intoarcere in timp. In timp si spatiu. Cautam fiecare lucru care imi facea placere, fiecare coltisor de care ma agatasem candva, fiecare timp care ma lega de ceva sau de cineva. Intoarcerile in timp pot fi si bune si mai putin bune; constati ca timpul a curs sau nu pentru tine. Ca a mai ramas ceva sau nu in clepsidra. Insa e un timp bun sa-ti analizezi eul, sa vezi ce s-a asezat si mai ales cum s-a asezat la tine. Intelegi unde te situezi in raport cu tine si cu cei din jur; privesti in jur si descoperi portile ce ti s-au deschis si mai ales pe cele ce ti s-au inchis.

Pana la urma orice poarta inchisa poate aduce un beneficiu; caci intotdeauna lasi loc pentru ceva nou.

M-am gasit cumva detasata, cumva cu mana pe clanta. Am descoperit ca timpul poate sterge lucruri intr-o secunda, asa cum vantul sterge urmele pasilor in desert. Poate ca n-au fost nici suficient de adanci. Poate. Sau poate ca prea mult timp acopera urmele demult lasate.

Sunt urme pe care niciun timp si niciun vant nu le vor sterge, caci au fundament undeva intr-un spatiu cunoscut sau necunoscut noua. Sunt insa si urme ce poate s-au sters de multa vreme, insa n-am avut puterea sa intorc privirea inapoi si sa constat asta. Si sunt si urme pe care vantul le sterge si tot vantul le asterne.

Am privit in desertul meu. Nu e nici pe departe ravasit de vant. Caci vantul nu-mi e dusman.

Stiu insa ca am intors clepsidra; si astept sa se scurga un alt timp, poate de data aceasta timpul meu. Ireversibil. Cel pe care l-am cautat in desert si nu numai.

Caci toti avem dreptul la timp. In felul nostru. De a fi. De a gandi. De a merge.

Inainte…

Anunțuri

Ziua celor 40! De pahare

De ziua celor 40 de mucenici sau a celor 40 de pahare, vreau sa le doresc tuturor barbatilor sa ajunga la fundul celor muulte pahare vrednici, increzatori si cu multa subtilitate!

Vreau sa le spun caci pentru ca ziua asta le este inchinata, sa ne traiasca!

Eu ma bucur de existenta lor!!!! Si am descoperit ce searbada este viata fara ei, cand te duci la o crasma in care e plin de femei mai mult sau mai putin bete, care se urca pe bar sau care danseaza lasciv pana cad pe sub mese.

Ma bucur cand gasesc o floare in vaza indiferent ca e cu o ocazie anume sau nu, ma bucur cand un barbat ma suna si imi spune
„mi-e dor”, ma bucur sa stiu ca exista cineva care poarta cravata, bea bere, mananca sunca si carnati si chec cu banana. La cerere!

Ma topesc dupa un sofat pur barbatesc…atat sub forma de sofat, cat si sub forma de…sofat!

Iubesc sa vad un barbat frumos, charmant care sa scoata un buchetel de floricele din haina si sa le ofere. Iubesc un barbat care stie sa iubeasca si care te face sa te simti dorita! Iubesc un barbat care sa stie sa faca surprize si care sa te faca sa te simti ca unica femeie din lume pentru el!

Pentru toate astea, dar si pentru serile in care ne uitam la meci alaturi de ei pentru ca ne sunt dragi, pentru zilele in care suntem geloase ca alte femei intorc privirile dupa ei, dar mai ales se topesc pentru ca nu ii pot vedea cand isi doresc, pentru zilele in care ne-am dori sa avem cine ne strage in brate si sa ne spuna cat de pretioase suntem mai ales cand suntem ciufute si pentru alte sute de motive, ma inclin in fata lor!

Sa ne traiti si sa ne bucuram cu voi si alaturi de voi pentru ca va avem!

Pentru ziua de azi, dar nu numai: La multi ani! Sa nu va simtiti neglijati! Chiar daca nu recunoastem, traim mult mai bine cu voi!

Martisoare sau Martagusuri?


De azi a venit primavara! De ieri e coada la flori, ate albe si rosii, brose, bratarele, martisoare, jucarele, bombonele si alte treburi dulci si mici. Ar trebui mici. Ca sa le poti purta in piept si sa nu arate pe tine ca o tona de decoratii post-razboi mondial. II. Desi, mai nou, martisoarele au tot felul de dimensiuni si de intrebuintari mai mult sau mai putin primavaratice. Ca daca te uiti la ele, te gandesti ca vestesc o noua serie de Sandy Bell, Cenusareasa, Tinkerbell, Hanna Montana si alte Disney. Sau Cartoon. Sau Nickeledon. Sau ce mai exista.

Si noi cautam ca prostii trifoi cu patru foi, potcoave de cai morti si toate martisoarele acelea care aratau ca niste mici animalute odinioara. Eu caut cu disperare un papucel, o chitara si pisica. Daca va intereseaza cosarul, il gasisti la semafor la Eroii Revolutiei, in intruchiparea unui nene imbracat in negru, cam negru si el, cu un fes in dungi si care tine la subsuoara o perie de aia de spalat sticlele format 1980 neagra si cu perii smulsi, jegoasa si siloasa, si care iti mangaie masina, in scopuri caritabile. Daca ai prins semaforul pe rosu, in cele 60-80 secunde vei avea capota stearsa. Sau balosita, depinde de cum privesti lucrurile.

Florile putin inghetate de temperaturile ultimelor 24 de ore, respectiv jumulite de trecatori se vand cu sume cuprinse intre: echivalentul pretulului unei franzele, respectiv a unei paini de secara, integrala, prajita, ambalata si pusa de raftul cel mai de sus al unui supermarket de firma. Unele dintre ele mai si infloresc. Noroc de asta.

Asa incepe primavara.

In rest, s-au impartit bomboane cu marzipan, cu ciocolata, cu fulgi de migdale, cu sirop de artar si cu zahar vanilat.

Si cel mai tare mesaj pe care mi l-a citit cineva astazi de pe un site de socializare a fost „sa aveti o primavara laxativa”! Na’ ca pe asta n-o stiati!

Mai era ceva de zis?

Sa avem soare, mi-as dori! Si sa avem in sfarsit primavara!