Sunt atatea decenii de cand se dezbate starea femeii in societate, versus cea a barbatului. De cand se bate atata moneda pe drepturi, pe egalitate si alte lipsuri care ii fac pe unii si jubileze sau sa se frustreze enorm. Femeie sau barbat, e o mare bucurie ca ne-am nascut. Intotdeauna ar fi contat, in anume momente, daca erai din cealalta tabara. Alteori, cand suntem incrancenati, ne aruncam cuvinte urate si ne luptam cu eul nostru – indiferent de sexul acestuia – si afirmam ca statutul nostru e mai ravnit, mai apreciat, mai bine platit. Cred ca este o eroare sau de ce nu un alt subiect de nesfarsite discutii, asa cum am putea adauga aici conflictele dintre generatii, respectiv puterea versus slabiciunea.

Sunt convinsa ca toti ati trecut prin astfel de discutii si ati filosofat si ati batut cu pumnul in masa pentru drepturile voastre nescrise atunci cand ati crezut de cuviinta. Toti v-ati luptat pentru acel ceva al vostru, ati aparat necontenit veridicitatea spuselor si mai ales ale crezurilor voastre personale.

Este foarte adevarat ca suntem diferiti. Si e normal sa fie asa. Insa este si bine. Caci de unde ar mai aparea atatea polemici pe diverse teme obscure, daca nu din gandirile diferite si alimentate de propriile convingeri ale fiecarui sex in parte. Probabil nu s-ar mai face reclame in care sa se spuna ca femeile astepta sa primeasca sms-uri (alias scrisori sau declaratii, in traducerea vremurilor mele) iar barbatii nu s-ar mai chinui sa scrie cate trei cuvinte daca nu ar nadajdui sa obtina macar un sarut, daca mai mult nu se poate, de la o partenera.  Nu degeaba se scriu articolele in care esti avertizata ce intelege el din spusele tale si vice-versa sau cum trebuie sa traducem mesajele barbatilor, de genul „esti prea buna pentru mine, nu te merit” se traduce „vreau sa ne despartim, m-am plictisit de relatia asta”. Asta e, e dreptul lor sa fie barbati, cum este si dreptul nostru sa fim femei, atunci cand trebuie.

Daca toate lucrurile se transcriu diferit, nici amorul sau declaratiile nu fac nota discordanta. Citeste iubirea din ochii unei femei indragostite si ai zice ca e prea multa suferinta, prea multa dezamagire, prea multa dulceata; citeste iubirea din ochii unui barbat indragostit si ai zice ca e prea multa matematica descrisa, prea multe date statistice, o suferinta rece. Am citit dragostea traita de Eliade versus cea a lui Maitreyi Devi. Sunt atat de diferite, desi au un numitor comun. Pana la urma iubirea e iubire, indiferent de cum o scrii. Insa e placut sa citesti trairile si povestea fiecaruia; cum a trait el iubirea adolescentina, si cum a trait-o ea. Cum au ales sa mearga mai departe fiecare. Ce a insemnat intalnirea lor in contextul vremurilor acelora. Si perceptia ei despre aceasta dragoste, scrisa la anii maturitatii. E o poveste ce imbina exact asa cum am subliniat sentimentul masculin fata de cel feminin. Fervoarea versus linistea abisala sau strigatul tardiv.

Ea spune ” dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste toate oceanele şi continentele care ne despărţeau.” Iar el „atunci am înteles ca nimic nu dureaza în suflet, ca cea mai verificata încredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, în sfîrsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si încrederea adunata în atîtea luni de dragoste, în atîtea nopti petrecute împreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera în mine decît un întârîtat orgoliu si o cumplita furie împotriva mea însumi.”

Cert este ca modul de exprimare al unei femei este poate putin mai tragic sau poate ca suferinta se scrie altfel; am fi nedrepti, insa, daca am spune ca barbatul nu sufera la fel de mult sau nu simte la fel de apasatoare suferinta. Diferenta o face, cred,modul de exprimare, caci daca pentru o femeie ai crede ca e sfarsitul lumii si ca nu mai exista viata a doua zi, pentru un barbat suferinta este mai usor de trecut, este mai tolerabila. Sau poate ca refulam diferit; ca ne exprimam diferit si asta ne face atat de greu de inteles.

Mi-a placut enorm ce afirma Maitreyi in cartea ei „necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul rămâne aşa cum a fost pictat. În literatură, scriitorul poate să renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viaţa păstreaza totul, nimeni nu poate înlătura un singur rând măcar.” Si la fel de adevarate sunt si spusele lui Eliade: „când eşti bătrân, iubeşti mai mult şi suferi mai puţin.” E un mare adevar.  Asa ca sa ne rugam sa imbatranim frumos, dar sa nu ne ascundem niciodata trairile, asa cum sunt ele: siropoase sau abrupte, impovaratoare sau simpliste.

Si evident, sa iubim. Mistuitor sau suparator. Incrancenat sau  isteric. Complicat sau simplist. Dureros sau doar simplu.