Tatalui meu

N-am mai scris de mult. Nici nu am simtit ca puteam sa o fac. Uneori se cere sa mori cate putin, ca sa ai de unde renaste.

Ziua de azi nu este despre mine; de cele mai multe ori, in ultimii ani, zilele nu sunt despre mine. E si asta un fel de a trai; pentru si inspre ceilalti. Eroismele nu se vor plati niciodata, nici nu cred ca este loc in viata asta pentru asa ceva, cand noi de-abia daca putem trai ce ni se da. Nu stiu daca voi primi inapoi ceva din ce am dat, insa o certitudine am: timpul daruit nu se va intoarce niciodata. Sub nicio alta forma, sub niciun alt chip. Sa fie asta pierderea mea cea mai mare…caci pe restul le socotesc doar investitii proaste.

Astazi e despre tata. El nu va imbatrani niciodata. Nu are voie. E musai sa ramana asa cum eu il stiu de cand il stiu. Nu are voie sa lase timpul sa se astearna peste el si nici sa ii fure din energie, din dedicatie, din agitatia uneori dusa la extrem, din tot ce este el pe de-antregul.

Nimeni si nimic nu poate interveni asupra lucrurilor pe care el le daruieste. Sa fie tata cel mai intelept om pe care eu sa il fi intalnit in viata asta?

Cand simti ca iti vine sa arunci cu toporul in cer, cand vrei sa te manance pamantul de durerea si necazul ce il ai: suna-l pe tata. Nu stiu daca sentimentele de mai sus vor fi alterate, insa macar se va naste o intrebare in mintea ta: de ce ai face toate astea? Nimeni si nimic nu merita sacrificiul sau durerea ta, caci oamenii sunt mai trecatori decat timpul. Cu toate astea, si el se macina si se fierbe si ajunge sa traiasca doar pentru restul lumii si niciodata pentru el.

Pur si simplu nu am cum sa fac ceva in sensul asta, caci si eu am aceeasi samanta proasta in mine. Si ma roade.

De ziua lui as vrea sa stiu ce gandeste, ce simte. Nu am stiut niciodata cu adevarat, decat atunci cand l-am vazut plangand. Si atunci am stiut ca daca sunt apocalipse pe pamantul asta si nu sunt doar minciuni si trucaje, inseamna ca tata le-a trait. Mai ceva ca un Noe care ar fi vrut sa salveze lumea. In lumea lui, este un Noe.

Si lucreaza la arca aceea de ani incoace…si smirgheluieste si aduna si masoara, doar-doar o iesi perfecta pentru ce are el nevoie.

Ii e frica doar de Dumnezeu. Pe noi toti ceilalti ne pretuieste, uneori fara sa meritam sau sa dovedim.

Sa aveti cu totii un tata ca al meu, ati fi bogati! Nu ati mai cauta averi. Ati avea cea mai mare mostenire si cea mai mare bogatie.

Nu am luat multe de la el; dar nadajduiesc ca ceea ce am luat e ceva bun. De n-o fi asa, e tarziu sa mor si sa ma nasc din nou, imprumutand de la el doar bogatia cea mai de pret.

Pentru el si doar pentru el „la multi ani”. Sa mi-l tina Dumnezeu pana eu nu am sa mai stiu numara. Ca de iubit si de trait, mor si o iau de la capat, in fiecare zi.

Reclame