Tara noastra are peste 150 de specii de pasari care migreaza in fiecare an catre locuri unde pot supravietui pe perioada iernii. Calatoresc mii de kilometri si strabat zeci de tari pentru a ajunge intr-un loc in care iarna nu le poate atinge, unde au parte de temperaturi ridicate.

Este si asta un destin, pana la urma. Caci poate uneori avem senzatia ca orice vietate are o viata mai usoara decat a noastra. Poate ca nu e chia rasa, caci in definitiv se poate sti numarul pasarilor care pleaca in aceasta calatorie, in aceasta mare incercare, insa nu se stie sic ate vor reusi sa ajunga acolo. Caci hazard intalnesc si ele in drumul lor; sau poate boala sau durere sau neputinta. Si uite asa, drumul acela care sperau sa fie cel  care le va mai salva un an din viata, poate fi ultimul.

Le urmaream zilele trecute in frumoasa lor organizare si cum s-au pregatit pentru o noua calatorie. Si le invidiam. De cate ori nu mi-am dorit sa pot evada din lumea frigului, a zapazii si sa pot opta pentru un loc in care singura incaltaminte permisa este cea cu bareta. Cum ar fi sa putem sa ne alegem in fiecare toamna destinatia in care vom zabovi pentru urmatoarele 5  luni si aceea sa fie una insorita si insolita ? Unde sa avem un alt stil de viata, alti cunoscuti, alta locuinta, alta pofta de viata ?

E ca si cum ne-am lua vacanta in fiecare an din viata noastra si pentru aproape jumatate de an sa traim o alta ; si cand simtim ca salcamul incepe sa inmugureasca, sa ne intoarcem « acasa ». Am putea oare sa fim fugari in ambele locuri ? Ne-am putea adapta si ne-am putea dedica macar unuia dintre ele ? Am fi pana la urma niste inadaptati sau doar niste boemi ? Si mai ales, cum ar fi ca in fiecare an, cea de-a doua casa sa fie de fiecare data alta ? Cata putere am avea nevoie, cata vointa si cata munca ar insemna aceasta trecere ?

Uneori ma gandesc ca multi dintre noi joaca acest joc al instrainarii acasa ; si ca la anumite intervalle de timp se detaseaza de tot ce inseamna responsabilitate si se pliaza intr-un alt univers numai de ei stiuti. E ca o evadare, insa, de fiecare data noi, cei care le stam alaturi suntem cei care suferim. Caci desi ii avem langa noi, de fapt ei impart o cu totul alta lume si nicioadata nu este pregatita sa ne primeasca.

Sunt oameni ca nu si-au parasit niciodata locul in care s-au nascut si au trait o viata intreaga ; nu stiu daca sa-i invidiem. Nu stim daca au avut vreo ocazie sa vada si « altceva »sau daca au vrut sa-si creeze o ocazie.

Sunt oameni care au fost intreaga viata pe drumuri, niciodata apartinand unui singur loc, niciodata cladindu-si o viata, caci nu stiau cat vor « face parte » din ea. Cumva si eu sunt un om al drumurilor. Mi-am cautat mereu liane si muschi de copac, pentru a-mi cladi un loc al meu. Nu intotdeauna natura a fost de partea mea, sau poate nici nu trebuia sa fie !?

Cred cu tarie ca in povestea mea orice episod a avut si are un parcurs, o durata. Ca oricarui loc i-am apartinut pentru atata timp cat trebuia sa-I apartin. Ca niciun minut in plus sau in minus nu era de dorit.

De aproape 3 ani bat tara in lung si-n lat, de la stanga la dreapta si de sus in jos si niciodata nu mi-a fost dat sa ma mai intorc in locul in care pentru aproape noua ani l-am crezut acasa. Si nu cred ca e intamplator. Poate ca mi-am terminat povestea si istoria acolo.

Mi-ar placea sa pot strabate lumea asta. Sa fiu o pasare calatoare. Sa pot sa am soare in fiecare zi. Dar mi-ar placea, in aceeasi masura, sa stiu ca undeva este “acasa”  si ca locul Acela va ramane neschimbat indifferent de anotimp. Ca orice intemperii ar aparea, acolo as avea toata linistea si toata caldura pe care un astfel de loc trebuie sa o ofere. Si cel mai mult mi-as dori sa nu trebuiasca sa strabat tot pamantul pentru a-l gasi.

Mi-e teama sa zbor. Imi place sa fiu parte dintr-o echipa, insa nu mereu sunt supusa. Mi-e greu sa primesc ordine, cel mult sfaturi si nu intotdeauna tin cont de ele. Risc de cele mai multe ori. Insa imi place constanta, suportul si adierea vantului, atunci cand trimite catre tine un gand, o idee si puterea de a inainta cu pasi mici.

Nu stiu daca vantul asta stie sa adie frantuzeste, englezeste sau americaneste…

 

Macar de-as sti sa disting una dintre aceste adieri. Si mesajul…