Mesaj pentru cei care au implinit 50 de ani de casnicie!

Timpul trece. Sau cum spune Proust  „timpul nu trece; noi trecem prin timp”. Si cred ca cel mai usor ne dam seama de asta uitandu-ne la copii prietenilor, fratilor nostri care mai ieri abia gangureau si astazi sunt in clasa I, sau la parintii si bunicii nostri care imbatranesc. Usor, dar frumos. Sa nu ne intristam, ci sa-i sarbatorim…caci timpul le ofera otel, matase, argint, perle, rubin, aur si platina!
Iar noi putem sa scrijelam in toate metalele cifre, sa inchinam un pahar de sampanie, sa ne inclinam in fata lor si sa le spunem dintr-o suflare „sa ni-i tina Dumnezeu cat mai mult”!


Un vis pe care il visezi singur e doar un vis. Un vis pe care il visezi impreuna cu cineva e realitate. Si atunci cand visul se transforma in dragoste, toate celelalte nu mai conteaza. Pentru ca dragostea este lucrul acela care ne face multumiti cu ceea ce avem si nemultumiti de ceea ce suntem. Iar voi cred ca ati gasit maturitatea de a iubi, de a va fi alaturi, de a invata in doi, de a experimenta in doi, de a trai in doi! Si cum cursul dragostei adevarate nu a fost niciodata neted, cred ca voi ati invatat usor cum se paveaza un drum in viata. Si atata vreme cat ati inteles cum se naste fericirea, stiti ca ceea ce-i face pe doi oameni sa stea unul langa altul atunci cand nu este suficient loc, este dragostea. Respectul. Increderea. Forta. Curajul.

Toate celelalte dispar ca duse de vant. Nu e cu putinta sa reusesti sa traiesti o viata intreaga alaturi de un singur om, decat daca tu insuti stii sa fii un singur om. Sa stii sa accepti ca respectul, increderea, reusita merg la pachet cu durerea, tristetea, suferinta. Dar mai ales sa stii sa le vezi si sa ai puterea sa-ti privesti in ochi omul de langa tine si in clipele mai putin frumoase si sa-I spui “va trece si asta”.
Pentru voi timpul a trecut frumos; ne-a trimis pe noi sa va mangaiem si sa va privim in ochi atunci cand voi veti obosi sa o mai faceti. Sa va incurajam si sa va alinam. Sa traim si sa invatam de la voi lectia iubirii, a increderii si a vietii.

Acum, dupa 50 de ani, nu putem decat sa ne inclinam in fata voastra si sa speram ca vom avea curajul si maturitatea sa scriem si noi povestea voastra.
Nu stim daca voi ati inventat iubirea, sau daca ati fost acolo cand s-au scris legile universului despre ce inseamna sa iubesti, sa fii alaturi de omul drag, sa daruiesti fara sa ceri nimic in schimb, sa traiesti cu tot sufletul fericirea, dezamagirea, suferinta si succesul celuilalt! Iar daca n-ati fost acolo, ati invatat lectia asta mult prea bine, incat puteti sa spuneti tuturor ce inseamna sa traiesti pentru omul de langa tine! Ce inseamna sa asculti cum bate inima celuilalt, si mai ales ce inseamna sa intelegi gandurile lui! Daca voi n-ati inventat iubirea, atunci voi stiti s-o traiti cel mai frumos! Si s-o aratati!

Prin voi invatam ca daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea!
La multi ani! Va multumim ca ne invatati si pe noi reteta tolerantei, a sprijinului, a increderii, respectului si a fericirii. Va multumim ca ne-ati impartasit povestea voastra!

Va dorim sa ramaneti mereu la fel de tineri si de neincercati in fata greutatilor, asa cum va vedem astazi! Ne dorim sa va pastrati sanatosi! Sa depasiti toate neajunsurile si de acum inainte!

Dar cel mai mult si mai mult ne dorim sa avem puterea, rabdarea si intelepciunea ca si noi sa sarbatorim 50 de ani de casnicie! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Amin.

Anunțuri

Cat iubim? La o ceasca de ceai…


Ma gandesc in fiecare zi ca iubirea nu are nevoie de prea multe cuvinte. Cu toate astea, se cer din ce in ce mai multe cuvinte in fiecare zi. Rostite sau nerostite. E pacat insa ca unele cuvinte sterg din puterea si insemnatatea iubirii. Sentimentele cele mai calde si mai profunde nu se descriu. Se simt si se vad.

E ca atunci cand iti privesti in ochi omul iubit si stii ca dincolo de privirea aceea subzista o lume. In care oricand esti binevenit, in care ai locul tau, in care fiecare suras iti este inteles. Sunt oameni care cauta luni, ani in sir sa gaseasca acel suras, acea privire. Niciodata lumea asta n-a fost suficient de mare, atunci cand iubesti. Sunt atatea bariere pe care le poti rupe si atatea piedici pe care le poti trece.

Asezati-va la masa. Pregatiti-va un ceai. Puneti-l intr-o ceasca, pe care o asezati pe o farfurie. Mestecati si sorbiti incet. Lasati-va purtati de ganduri, in timp ce priviti pe fereastra. In timp ce va amintiti, in timp ce va imaginati… Veti vedea cat de nimiciti suntem de ganduri si cat de repede ni s-a racit ceaiul. Dupa o vreme nici nu mai are gust. E doar apa colorata. Fara miros, aroma.

In doi ceaiul are gust; si va avea si dupa ce s-a racit. Il veti sorbi cu placere, ii veti simti aroma, il veti savura. Timpul va trece mai repede. Totul are gust in doi. Ploaia, tristetea, marea…

Suntem atat de neputinciosi…

Dragostea este tot ceea ce avem, este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt. Dragostea nu pune multe intrebari, deoarece, daca incepem sa gandim, incepem sa ne temem. E o frica inexplicabila. Asa ca cel mai bine e sa o traim! Cum putem, cu ratiune sau nu, cu tristete sau cu bucurie..

Sa nu ne ferim niciodata. Orice scanteie poate aprinde si cea mai ferita padure! Poate sa o mistuie..

Fericirea mea inseamna sa-i stiu pe oameni fericiti, multumiti, impacati cu ei si cu viata! Sa-i pot face fericiti, sa le pot citi surasul din ochi. Eu sunt un om care iubeste ideea de iubire! Nu stiu de ce am iubit vreodata ceva sau pe cineva, insa stiu ca acel ceva sau cineva a meritat sa fie iubit! A meritat tot zbuciumul meu si tot plansul meu! A meritat sa traiesc pentru el!

Intotdeauna am ales sa traiesc pentru cineva, sau pentru ceva! Asta e puterea vietii mele! Asta e secretul meu..si acum il stiti! Si totusi, nu ma dau batuta! La capatul drumului, ceva sau cineva ma asteapta. Si chiar de imi va lua mult prea mult sa ajung acolo, voi merge!

Mai ramane sa-mi aleg un mijloc de transport…

Locuiesc pe Socola. Pe Bvd Socola!

Da-mi noptile inapoi si zilele cu soare…da-mi roua diminetii, da-mi bucuria vietii..numai asta am in cap de ceva vreme.

Blonda sunt, deci am toate atu-urile sa intru in formatie! Sau sa ies…

Ieri m-am urcat in tren, dupa ce m-am chinuit jumatate de ora sa gasesc loc de parcare in fata garii. Pentru care am si platit. Evident! Unde s-a mai pomenit parcare pentru care sa nu trebuiasca sa platesti? La capitala…greu, mon cher..

Am fugit repede la casa de bilete, unde era o coada de inca 20 de minute. La care am stat pasnica, cautandu-mi ochelarii si cheile de la masina in geanta (nu stiu de ce in acelasi timp). Mi-am luat bilet, mi-am luat reviste, apa, covrigi si m-am dus spre peron. Unde mi-am pus ochelarii sa vad si eu pe panoul cu Departures/Arrivals unde vreau sa plec. Si am gasit!!!! Sighetu Marmatiei! Normal…Maramures scrie pe fundu’ meu…de la o vreme incoace.

Mi-am gasit vagonul – primul de la locomotiva, desi avea numarul 6 – si m-am urcat in tren. M-am asezat la geam, mi-am scos muzicile, revistele, m-am asezat comod, am citit, am mancat o para, am scris vreo doua e-mailuri si vreo doua sms-uri si visam frumos cu ochii pe geam…la alte meleaguri.

Fix cand impegatul a anuntat ca trenul cutare va pleca din gara de la linia 10, mi-am luat bagajul si am sarit din tren. Ca o smintitita.

Nu-s normala; nu ma mai fac, sunt sigura!

M-am urcat in masina si dupa ce m-am enervat ca am pierdut doua ore, mi-am luat viteza. Am mancat crantanele, revistele erau citite…deci…the sky is the limit!

Destinatia era cea care trebuia sa fie! Nu stiu cat de imprevizibila sunt, cert e ca nu-s sanatoasa. Insa pe principiul renuntarii pe care l-am scris anul asta, stiu ca am ales bine!

Sigur cuiva trebuie sa-i multumesc!

Moldovencele astea…

O secunda…va rog


In general totul se rezuma la o secunda in viata. Absolut totul.

Poti intr-o secunda sa strici o relatie, sa desfaci o casatorie, sa distrugi increderea intr-un om, sa termini o viata, sa creezi o bucurie, sa faci o surpriza, sa aduci un zambet pe fata cuiva. Intotdeauna realizam cat inseamna o secunda dupa ce o pierdem. De cele mai multe ori o secunda spune totul. Cantareste si cerne totul. Coase si descoase. Si e al naibii de adevarat cum, cu trecerea timpului, incepem sa cantarim secunde. Si nu ani!

Prind cateva semafoare dimineata in drum spre birou; de cele mai multe ori toate pe rosu si inca de doua-trei ori. Azi erau 3 grade afara. Si desi nu citesc presa de scandal in general, este a doua oara cand am cumparat cateva ziare, doar pentru ca am spasme cand il vad pe omuletul acela care le vinde si care sta in drum, indiferent de vreme, pentru un ban. E a doua oara cand fac asta si de fiecare data cand ma apropii de semaforul static, ma uit sa vad daca am marunt.

Sambata am batut la usa la mama si la tata. Fara sa anunt. Fata tatei si zambetul mamei au facut toti banii. Pentru care se merita sa strabati si jumatate de lume!

In fiecare zi, aproape, imi iau doua minute si scriu cate un email unui om drag, caci stiu ca-l binedispun. Nu trebuie sa scriu nimic special, doar sa-i arat ca ma gandesc. Si asta conteaza. Sunt sigura ca pentru o secunda reusesc sa-i smulg un zambet.

Zambesc de fiecare data cand ajung acasa. In ultima vreme. Pentru ca am senzatia ca ii fac o surpiza placuta si ca imi fac o supriza placuta. Cred ca am inceput sa ne identificam: eu si casa. Primeste atata atentie din partea mea, incat se poate simti iubita.

Am nevoie sa vorbesc la telefon, de ceva vreme incoace, cu un om care ma face sa rad intotdeauna si de asta nu vreau sa treca nicio zi fara sa-l aud, caci am senzatia ca e o zi trecuta in zadar. Cu el, insa, discutiile nu se pot rezuma la o secunda…

La biroul din dreapta mea e o roscata pe care ma bucur ca am cunoscut-o, pentru ca am reusit sa facem o echipa pe cinste, in acceptiunea mea. Si desi am avut un start mai putin luminos, zic eu ca tocmai in asta consta farmecul „relatiei” noastre: in autenticitate, sinceritate, incredere dobandita. Are un zambet simpatic. Merita sa-i dedic o secunda in fiecare zi. Cel putin una.

Dac-as putea la fiecare secunda sa fac ceva bun si frumos, as face. Dac-as putea sa fac cate un om fericit – chiar si pentru o secunda –mi-ar placea sa o pot face. Dac-as putea sa strang norii si frigul la un loc si sa aduc doar soare in suflet, as face-o. Dac-as putea sa las vantul in stand-by pentru o vreme, nu cred ca as avea vreo strangere de inima. Macar pentru o vreme.

Pana la urma toti avem nevoie de cateo pauza…

Fie ea si de o secunda.

Intuneric. In suflet


Sunt putin melancolica in ultima vreme…Am numai ganduri amare. Mi se intampla sa ma trezesc visand cu ochii deschisi tot felul de povesti, care mai de care mai sumbra si ma grea. Nu stiu de la ce mi se trage, pentru ca nu reusesc sa identific niciun motiv real. Sau normal pentru mintea mea anormala.

Am citit undeva „de crezi ca esti prea mic ca sa faci un lucru insemnat, incearca sa dormi cu un tântar intr-o camera inchisa!” si am constientizat inca o data un adevar atat de mare.

Ma framanta si ma tortureaza tot felul de ganduri negre.

Am senzatia ca imbratanesc. Si ca nu am petrecut suficient timp alaturi de ai mei. Dintr-odata conversatiile telefonice nu-mi mai sunt suficiente. Ma tot gandesc ca daca s-ar intampla ceva rau, nu mi-as putea ierta niciodata indepartarea asta a mea. Inconstienta sau constienta si reala, impusa de vremuri.

Si odata cu senzatia asta de impovarare, mi-o accentuez si pe aceea ca imbatranesc de-aiurea. Ca eu nu am cu ce sa ma mandresc, spre deosebire de prietenii mei care au copii, case, familii, caini, pisici…Nici gandurile spre directiile astea nu-mi mai functioneaza. Mi-e rusine cu mine.

Imi repugna faptul ca nu fac nimic din ce-mi doresc cu adevarat. Mi-a spus de curand un prieten sa fiu mai hotarata in viata. Ai dreptate! N-ar trebui sa las sa mai las sa treaca timpul! Cu el trec si toate perspectivele, toate gandurile, toate lucrurile pe care le-as putea face AZI! Cine stie daca maine…va veni si daca MAINE imi va lasa posibilitatea sa fac lucrurile la care sper! Atat de indelung…

Nu mai vreau sa mai aman nimic. Am un singur gand acum pe care trebuie sa mi-l respect: trebuie sa fac tot ce simt, atunci cand simt! Nimic n-are niciun rost.

Mi-e dor de parinti…

Probiotice. Antibiotice. Haotice


Sunt o mare consumatoare. De parfumuri, rochii, bomboane mentolate, iaurt light, complimente, iluzii, barbati. Nu stiu procentajele, insa ca la orice raport, se mai schimba in functie de anotimp, momentul zilei, stare fizica si psihica, durere de stomac sau de cap. Consumul este in cantitati moderate. Atunci cand este. Cand nu este, ma straduiesc sa nu-mi cresc prea mult aportul de calciu din organism sau de dorinte nesabuite.

In proportii normale toate fac bine sanatatii mintii si sufletului.
Stimuleaza toate simturile, productia de serotoninina, estrogen, apa oxigenata, distilata, antigel si clorofila. Si ulei de motor, cred, in aceeasi proportie. De cea mai buna calitate.

Sunt simturi care se atrofiaza in timp. Care uita sa mai simta. Ca atunci cand nu mananci pepene jumatate de an; uiti gustul acela bun. E adevarat ca ti-l reamintesti odata cu urmatoarea vara, insa intre timp e ca si un simt adormit. In hibernare. Nu e corect pentru simturi si pentru noi sa le tinem in stand-by; intotdeauna exista pericolul sa se stinga. Oricand poate fi o pana de curent, o furtuna, care sa inchida calculatorul. Sau sa-l reseteze.

Mi-as dori sa nu trebuiasca sa le inghet pentru o vreme pe niciunele. Mi-as dori sa nu mai am atatea temeri si atatea neincrederi. Frici. Toate nu fac decat sa inghete si mai mult simturile, sa le atrofieze. Pana la urma sufletul este un mecanism: se hraneste cu toate, caci orice lipsa de carbohidrati, de proteine risca sa-i creeze o mare disfunctie. In timp, cel putin, iar pagubele sunt majore. Ganditi-va atunci cand puneti ceva in congelator: atata vreme cat este acolo, e in regula. Insa atunci cand il scoateti, trebuie sa-l consumati sau sa-l gatiti cat mai repede. Niciodata nu-l mai puneti din nou la congelator, caci s-a stricat.

E la fel si cu simturile. Odata ce sunt in stand-by si raman in aceeasi stare, sunt usor de controlat. Insa de vreme ce sunt date peste cap, incep sa sufere transformari mai mult sau mai putin chimice, toate daunatoare pentru organism. De cele mai multe ori suntem tentati sa le ducem inapoi in starea de latenta, fara sa stim ca in timp ele nu mai pot fi valorificate la fel. Se pierd. Dragostea se pierde. Increderea. Respectul. Puterea. Si mai ales dorinta.

Nimic nu e de lepadat in viata asta. Nimic nu merita lasat pe tusa; timpul va sterge totul. Ploi, furtuni, zapezi…le sterg. Sa nu ne bazam ca o primavara le va aduce la viata. Nu intodeauna. Sunt ani care nu se mai intoc, asa cum sunt simturi care se pierd.

Mi-e dor sa mananc o prajitura. Sa simt placerea. Prea mult iaurt sau prea multa menta nu ajuta papilelor mele gustative. Unele rochii nu mi le mai doresc. La iluzii, sunt deja campioana. Ramane constant consumul de parfumuri.

Cat despre barbati…

Raman deschisa!

Infotrafic


Am inceput noul an evreiesc in casa noua. Nu stiu daca e vreun semn, dar e categoric de bun augur. Probabil ca nici intamplator nu este.

Avem parte de atatea lucruri in fiecare zi; pe unele probabil le gasim naturale, de-a dreptul monotone si nici macar nu le mai cautam sens. Unele insa ne mai transmit cateun mesaj pe care vrem sau nu sa il ascultam. Ni se mai intampla sa ni se indeplineasca gandurile cele mai nerostite, cele mai ascunse, cele mai intrigante sau nesperate. Alteori transmitem telepatic dorinte. Nu stiu daca sunt coincidente sau intamplari, cert e ca unele ne anima existenta.

Cred ca pe acelasi rationament functioneaza si reversul; lucruri care nu se intampla, sau se intampla tarziu, lucruri pe care ni le dorim –sau gandim ca ni le dorim – cu toata fiinta noastra si care intarzie sa se materializeze. Unele poate vor sa ne testeze rabdarea. Altele sa ne transmita ca directia in care insistam nu e cea buna. Daca ai puterea sa discerni si sa stii care e varianta care te recomanda, inseamna ca stai bine pe picioarele tale. Sau ca esti in viteza care trebuie.

Eu sunt un sofer mai tot timpul intr-a cincea. Conduc destul de prudent, insa si agresiv in aceeasi masura. Ma pasioneaza viteza. Drumurile serpuite ma ametesc, dar ma stabilizez repede. Drumurile europene ma satisfac, caci le cunosc prea bine, insa usor se instaleaza monotonia. Caci drumurile pe care le stii, oricat de sigure ar fi, au in ele elementul de „trecut”. Cele necunoscute sunt aparent interesante. Cel putin prima data. Toate au gropi; pana si autostrazile. Conteaza numai sa nu ai 160 km la ora, ca sa nu le iei rau de tot.
Intotdeauna cand conduc obisnuiesc sa merg pe prima banda. Sa las drum liber celorlalti participanti la trafic. Pe care ii pot si zari, razant, in depasire. Pe autostrada totusi, aleg mereu cea de-a doua banda. Insa nu le prea dau ocazia soferilor sa-si foloseasca flashurile; mai intotdeauna le anticipez dorintele.

Am o europeana pe care imi doresc s-o parcurg. Din citite, pare destul de circulata. Pare. Imi pare insa si destul de groaie. Nu e genul de drum sa-l faci cu viteza, decat pe anumite portiuni. Cred ca asta e elementul de senzatie; ca nu stiu prea multe si ca ma intriga anumite detalii care-mi lipsesc. De exemplu cate benzinarii sunt pe drum, la cate popasuri am acces, daca sunt si portiuni mai deteriorate. Categoric nu e genul de europeana ca-n palma.
Si cum nici eu nu sunt tocmai cel mai civilizat sofer, se prea poate ca primul drum sa fie unul interesant. Nu plictisitor, insa destul de solicitant. Ar fi bine sa fie semnal radio, desi prevad cateva zone fara. Sau ma rog, unde nu se pot receptiona posturi de interes. National.

Ca de inceput de an, asta e un target. Tangibil, as zice. Caci mi-am facut si revizia la masina! Daca ii dau si un polish, e ca noua.
Nici drumurile nu raman tocmai aceleasi. Unele se deterioreaza, altele se refac. Mai bine sau mai putin bine. In functie de resurse, de vremuri, de autoritatea competenta…Ma tem de animalele care mai sar din cand in fata masinii. Oricat de bun sofer ai fi, si oricat de buna ar fi starea drumului pe care circuli, pot aparea situatii neprevazute. Hazardul…

Mai pot contribui temperatura la sol si starea cauciucurilor.

Insa…o scurtatura e intotdeauna binevenita.