Am zile cand ma gandesc ca mi-ar fi fost bine sa ma fi nascut barbat, cred ca as fi intampinat anumite situatii mai usor.

Suntem atat de rele si suntem in stare sa desfiintam o alta femeie in 3 minute; sa-i taiem jugulara fara niciun resentiment. Daca avem un gand pentru care consideram ca merita injunghiata, nu ne intereseaza absolut nimic despre ea. Daca zice ca e urata si proasta, ne dam repede cu parerea ca toate mizeriile din viata i se trag de la asta; daca zice ca e frumoasa si desteapta, raspunsul este acelasi.

Daca are un barbat langa ea inseamna ca sigur a facut vreo nefacuta ca sa-l tina; daca n-are, inseamna ca fie se da in spectacol, fie e prea deschisa, prea sireata, prea, prea, prea…

Daca are un cerc de prieteni inseamna ca e tolerata pentru ca stie sa vorbeasca si despre schimbatul scutecelor si despre cum se fierbe fasolea, despre cum supravietuiesti vietii de familie dupa o zi de munca, pentru ca nu e ostentativa, nu rade prea mult sau nu zambeste cu subinteles. Iar daca n-are inseamna ca nu face aia si aia, nu stie ce e viata in cuplu, e prea vulgara, prea pentru ea, prea dezinvolta, prea, prea.

Daca are picioare lungi si le pune in evidenta, inseamna ca e genul mai desucheata; daca are picioare scurte si nu poarta haine care sa o evidentieze inseamna ca e mai tarancuta.

Daca e citita, inseamna ca e genul tocilar, daca nu stie decat ce scrie in revistele pentru femei, inseamna ca e mai incuiata.

Daca il aduce pe un barbat in culmea disperarii inseamna ca e fufa, daca nu, tot acelasi este raspunsul.

Nu exista varianta de mijloc pentru a fi femeie. Nu exista. Indubitabil.
In definitiv atitudinea face diferenta.

Totul este sa vrei…

Eu sunt plina de atitudine!